[White1]

James Brodie. M-am chinuit mai mult de jumatate din film sa imi dau seama de ce situatia familiei Ascalone (nice name) si, mai ales, personajul principal (care nu e Agnese) mi se par atat de familiare. Apoi mi-am adus aminte de palarierul megalomano-tiranic din Hatter's Castle a lui A.J. Cronin. Asemanarea e izbitoare. Recomand cartea oricui e curios sa afle cum ar arata filmul asta fara partea de comedie.
De altfel si subiectul pe care filmul il trateaza (importanta disproportionata pe care unii oameni o acorda mentinerii aparentei de onoare si de familie fericita fata de cultivarea si intretinerea efectiva a respectivelor valori) mi se pare unul foarte englezesc. Nu zic ca nu e o tema universala ci doar ca fratii nostri de peste Canal se pricep foarte bine sa o abordeze.
E drept ca nici filmul de fata nu se face de ras (hehe). Diferenta o da probabil temperamentul. Aici sunt mai multe urlete, imbranceli, palmi etc. si mai putina subtilitate (desi nu pot spune ca lipseste in totalitate). Daca ma gandesc mai bine poate ca filmul asta e mai subversiv decat imi dau eu seama si vrea de fapt sa ne spuna ca nu e o idee prea buna sa lasam femeile sa ia hotarari importante pentru ca altfel se duce totul la dracu'. Agnese are de doar doua ori posibilitatea sa ia o hotarare - la inceputul filmului (inainte de consumarea "delictului") cand spune "da" in loc de "nu" si la sfarsitul lui (momentul in care este intrebata daca vrea sa se casatoreasca cu Peppino) cand spune "nu" in loc de "da" si dinamiteaza cu un singur cuvant toate eforturile disperate ale capului familiei de a mentine aparentele.
Glumesc.
Cred.
3 stele (Stefania Sandrelli is a real piece of...work in this movie)