[alali]

O capodopera fara doar si poate. O sa ma limitez doar la ea, atata timp cat din acest regizor am avut ocazia sa vad doar alte doua filme, (Divort in stil italian si Divortul e o treaba in trei). Nesemnificativ dintr-o lista de 20 de filme, socotindu-le doar pe cele regizate de Pietro Germi.
Un film unic as putea spune, tipic italian, care nu doar se joaca cu sentimentele noastre, asa cum am mai intalnit alte filme facand, dar modul brusc, abrupt in care o face este unul bolnavicios, care nu face bine sanatatii mentale a privitorului. Trecerea de la scene amuzante, hilare, (cu un umor atat de situatie cat si de limbaj foarte bun), la drama suferintei autentice, a violentei paternale este atat de rapida, practic in aceeasi scena intamplandu-se ambele, incat te trezesti isteric, cu o grimasa dubioasa, ramasa de la cadrele precedente, urmarind acum o scena de umilinta, de bataie, de durere si suferinta. Si cam orice scena are cele doua portiuni de delir.
Este, as putea spune, fara sa gresesc, experimentarea senzatiilor unui nebun, a unui instabil psihic. De multe ori statea si ma intrebam de ce zambesc cand pe ecran era doar suferinta. Pur si simplu Saro Urzì, pentru ca el este cel ce realizeaza aceasta punte paradoxala, era acelasi care imi provocase acele zambete, iar prim-planuri cu el in tot acel tavalug al disperarii si al nebuniei imi aduceau involuntar aminte de ultimele lui replici sau situatii.
Cred ca in acest film am experimentat de-adevaratelea, cel mai ciudat sentiment al dementei. Incredibil acest joc al dezechilibrului emotional, dezechilibru ce atinge apogeul in final, cand cu ultimele suflari, Don Vincenzo le striga apropiatilor, "plecati!, zambiti!, distrati-va!", ca "eu o sa mor".
Este o satira a unei societati dependenta de onoare, de cinste, dar roasa de clevetiri si vicii. Declaratia lui Peppino cum ca nu poate sa accepte casatoria, deoarece cea pe care a corupt-o nu l-a refuzat, este iarasi un varf al caricaturizarii.
Totusi, pe langa acest mod de a vedea pelicula de fata, este bine si sa aruncam un ochi la scara mai mica, la nivel de tipologie creata, si sa regasim motive ca: fata indragostita si tradata, jertfa parinteasca, prostia umana, vanitatea idioata, si probabil multe altele.
Un film superb,cu un umor de cea mai buna calitate, cu o Agnese adorabila, cu un Peppino "catavencian", cu o prezentare a vietii si moravurilor citadine in stare bruta, necosmetizate, cu o poveste extrem de bine gandita si cu o interpretare de 5 stele. Din pacate doar ★★★★ pentru film, asta fiind maximul posibil.