234 de ani de la naștere: pesimistul ??*Arthur Schopenhauer??*:"Fiecare nenorocire individuală, desigur, pare o întâmplare excepțională; dar nenorocirea în general este regula."
《'Despre suferința lumii'》
***
??*Arthur Schopenhauer :《"Lumea ca voință și reprezentare"》:
~"Lumea este reprezentarea mea“~ **Acesta este un adevăr valabil pentru orice vietate cunoscătoare, deşi numai omul îl poate conştientiza, reflectându-l în mod abstract: şi chiar aşa face; astfel a apărut la el chibzuinţa filozofică. Atunci, pentru om devine clar şi cert faptul că el nu cunoaşte nici soarele, nici pământul, ci e"ntotdeauna doar ochiul care vede soarele şi mâna care simte pământul, că lumea care-l înconjoară există numai ca reprezentare, adică exclusiv în relaţie cu altceva, cu cel care şi-o reprezintă şi care este el însuşi. Dacă poate fi rostit vreun adevăr a priori, atunci tocmai acesta este, deoarece el exprimă forma oricărei experienţe posibile şi imaginabile, o formă mai generală decât toate celelalte, decât timpul, spaţiul şi cauzalitatea; căci toate acestea o presupun deja, iar dacă fiecare dintre aceste forme, pe care le-am recunoscut ca fiind tot atâtea ipostaze particulare ale principiului raţiunii suficiente, este valabilă numai pentru o clasă aparte de reprezentări, atunci divizarea în obiect şi subiect este, în schimb, forma comună a tuturor claselor respective, singura în care este cu adevărat posibilă şi poate fi concepută vreo reprezentare, indiferent de ce tip ar fi ea: fie abstractă sau intuitivă, fie pură sau empirică. Prin urmare, niciun adevăr nu e mai sigur decât acesta; nici unul nu este mai independent de toate celelalte şi nu necesită dovezi mai puţine că tot ce există pentru cunoaştere, deci întreaga lume, este obiect doar în relaţie cu subiectul, intuiţie a celui ce intuieşte, într-un cuvânt, reprezentare. Fireşte, această afirmaţie este valabilă atât despre prezent, cât şi despre trecut şi despre orice viitor, atât despre lucrurile cele mai îndepărtate, cât şi despre cele apropiate, fiindcă e valabilă despre timpul şi spaţiul
însuşi, singurele forme în care se diferenţiază toate acestea.** ▪︎"Lumea este reprezentare."▪︎
***
《"Lumea este voința mea."》
**Voinţa, constituie cealaltă latură a lumii, aşa cum sper să devină mai târziu o certitudine pentru oricine; căci lumea este, pe de o parte, exclusiv reprezentare, iar pe de alta exclusiv voinţă.**
***
??*Arthur Schopenhauer:
《"Viata, amorul, moartea"》:
**Scopul filozofiei este cunoasterea si explicarea existentei Universului. Expresia acestei existente este Vointa de a trai. Aspiratia la existenta se manifesta prin organizare, viata fiind unul dintre sensurile posibile de dezvoltare. La animale, Vointa de a trăi, ca principiu fundamental al existentei, este imuabila și unică. Forța germinatoare este universală, infinită în timp și spațiu, multiplicindu-se divers în forma și conținut, lanțul fecundare – germinare – fecundare – germinare fiind fără inceput și fără sfârșit. Orice materie susceptibila de a deveni vie este atrasă, orice element bănuit a întrerupe acest ciclu este respins. Cînd această Vointa de a trăi se epuizează într-o ființă oarecare sub imperiul unei cauze oarecare, în măsura în care ființa concretizează acestă stare, lupta dintre existența și nonexistenta se desfășoară violent, direct, excluzând variantele. Omul prin excelența reacționează prompt la suferinţa sa sau a anturajului său si, reciproc, anturajul său participă afectiv. De aceea, o condamnare la moarte, oricât de justificată, este primită de societate și de individul în cauză ca un șoc, rămânând, în final, un simplu act distrugător de viață, menit să anihileze Voința de a trăi. Viața în ansamblul ei este percepută pe plan social sau pentru fiecare individ în parte ca o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, trăită într-o existență nesigură și tristă, inspirată de schimbări a căror amploare este cel mai adesea prea târziu constientizate. Oare nu se acorda prea mare importanță unui episod pe care orice ființă îl traversează în drumul său către eternitate?**
***
??*Arthur Schopenhauer??*:
《"Filosofia moralei"》:
**Omul bun trăieşte într-o lume care se omogenizeaza cu propria lui esenţă, şi nu vede în ceilalţi un non-eu, ci spune despre ei: "sunt tot eu". Simte că este un prieten natural al lor, că orice fiinţă este legată, în fond, de fiinţa lui; el ia parte în mod direct: la binele şi răul tuturor. Cu această încredere, aşteaptă de la ei aceeaşi simpatie. De aici vine seninătatea profundă care-l domină, aerul de siguranţă, de linişte, de mulţumire care face ca toţi cei din jurul lui să se simtă bine. Răuvoitorul în suferinţa lui, nu contează pe ceilalţi. Dacă apelează la ei, o face fără încredere, iar dacă le obţine ajutorul nu este deloc recunoscător, căci nu consideră acest ajutor decât ca fiind un efect al nebuniei celorlalţi. Este complet incapabil să recunoască într-un străin propria sa fiinţă, chiar şi atunci când adevărul i-a apărut prin semnale de netăgăduit De aici i se trage toată partea monstruoasă a ingratitudinii. Izolarea morală în care răuvoitorul se închide, inevitabil şi prin natură, îl expune la a cădea adesea în disperare. Omul bun pune atâta Încredere în apelul pe care-l adresează altora, pe câtă bunăvoinţă le arată atunci când ei au nevoie de ajutorul său.**
***
《 **Am mai spus·o, pentru unul umanitatea este un non-eu, iar pentru celălalt, "sunt tot cu". Omul generos, care-şi iartă duşmanul şi îi răspunde cu bine la rău, iată fiinţa sublimă, demnă de cele mai înalte laude. Recunoaşte eul din interiorul său chiar şi acolo unde identitatea lui este negată cu maximum de forţă. Nu există binefacere pură, ajutor cu adevărat şi pe deplin dezinteresat, inspirat numai de gândul la sufetinţa celuilalt, care să nu apară, la un examen atent, drept un act totalmente misterios, un fel de mistică pusă în practică. Principiul său se află în chiar adevărul care constituie fondul misticii, iar orice altă explicaţie este greşită. Un om dă de pomană; el nu se gândeşte în nici un fel Ia altceva decât la a atenua mizeria care-l chinuieşte pe acel amărât Ei bine, un asemenea act ar fi imposibil dacă autorul lui n-ar şti că fiinţa atât de deplorabilă de lângă el este
însăşi propria-i persoană, dacă nu şi-ar recunoaşte, în această apariţie străină, fiinţa sa intimă. Iată de ce am numit mila :<<<"marele mister al eticii".>>>**》
***
https://humanitas.ro/.../lumea-ca-voin%C5%A3%C4%83-%C5...