Filosof, sociolog român, (ca învățătură, deloc puțină filologie), traduce din Kant "Critica rațiunii practice", în "33, insuficient cunoscut cititorului din țara natală, Dumitru Cristian Amzăr (1906 octombrie 21, Cersani, Argeș = 1999 martie 10, Sigmaringen, Germania), în volumul "Jurnal Berlinez": 1842, Berlin 11 Octomvrie: Despre scris și scriitori: <Ca și în dragoste, în scris trebuie să fii mai degrabă zgârcit decât risipitor cu cuvintele>
<Cartea bună e ca vinul: cu cât se invechește cu atât devine mai bună>
<Spre a fi operă de artă, orice propoziție trebuie să atingă armonia frazei muzicale și conciziunea formulei matematice>
<O recenzie este interesantă și cu adevărat utilă numai în cazul când autorul ei știe în materia respectivă mai mult decât autorul cărții recenzate>
<Atacând scriitorii slabi, critica face o operă utilă: contribuie la imputinarea lor; dar mă întreb, dacă lăudând prea mult scriitorii buni nu realizează uneori tocmai contrariul: sporește numărul celor slabi>
***
1942 iunie 28:"Un cuvânt la timp":**Citesc în jurnalul de război al lui Ernst Junger (Cartea Garten und Strasben, 1842/ Grădini și drumuri) despre satele pustii din Franța, pe care populația, cuprinsă de panică, le părăsea până la ultimul suflet, și mă gândesc ce cuminte a fost porunca trimisă de pe front a tatii, de a rămânea pe loc în toamna lui 1916, când, la intrarea armatei germane în țară, ne pregăteam să luăm și noi, împreună cu alți fruntași ai satului, drumul refugiului. Când am primit scrisoarea se aflau la noi bunicul din partea mamei, învățător în Brosteni, și alți câțiva oameni, care-l întovărasau.Toți am fost contrariați de dispoziția tatii, dar nimeni n"a îndrăznit s"o calce. Parcă ni să luat tuturor o piatră de pe suflet; niciunul nu pleca convins. Am făcut o masă cu merindea celor de la Brosteni și am hotărât să rămânem, în ciuda tunurilor, care se auzeau în depărtare și ale căror bubuituri zguduiau casa din temelii. A doua zi satul întreg a știut de întâmplarea <de la Cristian>. Rezultatul a fost că n-a plecat nimeni în pribegit = dar nici din Cersani, nici din satele vecine.**
***
Berlin, 1942 iunie 29: ** Moartea profesorului Lietzmann de Istoria Bisericii de la Universitatea din Berlin, este o pierdere și pentru Biserica noastră răsăriteană, cunoscutul învățat german fiind cel mai mare specialist în istoria primelor 4 secole ale creștinismului. România era singura țară ortodoxă pe care n'o cunoștea. Boala, care l=a chinuit în ultimul an, ne-a zădărnicit proiectul unei vizite în România, întocmit cu ocazia conferinței profesorului Nichifor Crainic la Berlin. Plănuise ca profesorul Lietzmann să vorbească la București despre "Conceptia despre stat a Bisericii Răsăritene și a celei Apusene". I-am ascultat cursurile și predicile, am locuit în căminul condus de el, 'Johanneum' din Artilleriestrasse, am avut deseori cinstea de a=i fi oaspete acasă. L-am cunoscut pe Lietzmann în aspectele cele mai caracteristice ale personalitatii sale: savant și duhovnic Sunt profesori care predică știința și sunt alții care o practică. Aceștia sunt singurii de la care se poate învăța. Și anume : nu știința respectivă, care se găsește în cel mai nou manual, ci arta de a ajunge la ea. Lietzmann a fost un asemenea maestru. Cu el se stinge din viață unul din adevărații savanți ai lumii, a cărui celebritate nu se datorește nici propagandei oficiale, nici reclamei personale, ci muncii lui oneste și modeste, încoronata de cele mai trainice rezultate în domeniul istoriei bisericești. Lietzmann a fost unul din cei mai tipici reprezentanți ai științei și teologiei protestante, sigur pe știința proprie și neîncrezător în știința în genere, nefatarnic și necruțător cu adevărul istoric.
A avut un singur fiu și un singur elev de valoare; amândoi au căzut în campania contra bolșevismului anticrestin.**
***
Berlin, 1942 august 3 :"Proza ritmică a lui Ernst Junger"=** Volumul <Auf den Marmorklippen/ Pe falezele de marmură, Editura Univers, 1971> m'a interesat în primul rând prin proza lui ritmică, în care autorul pare a-și pune în aplicare teoria sa mai veche despre semnificația sunetelor și în special despre rolul vocalelor în armonia frazei. Cartea va apărea și în limba franceză. Va fi greu de redat în traducere un scris, în care fiecare cuvânt este cântărit nu numai ca înțeles, dar și ca valoare estetică (ca "estem", cum ar spune profesorul Caracostea). Justă distribuirea vocalelor și consonantelor; pare a fi fost, după cum reiese și din ultimul său jurnal (Garden und Strasben), preocuparea de căpetenie a autorului în scrierea acestei cărți, a cărei limbă se caracterizează mai ales prin abundența vocalelor. De altfel Junger acordă acestei categorii de sunete o importanță hotărâtoare în fizionomia limbilor. Vocalele, cărora Jacob Grimm le atribuie un caracter feminin, spre deosebire de caracterul masculin al consonantelor, sunt pentru Ernst Junger partea "cărnoasă", iar consonantele partea " osoasă" a unei limbi. Vocalele sunt partea primitoare a limbilor și totuși = sau tocmai de aceea = ele fixează fizionomia specifică a fiecărui cuvânt. Și carnea putrezeste mai repede decât scheletul și totuși = sau poate tocmai de aceea = înțelegem mai mult din ființa omenească, atunci când studiem <oameni în carne și oase>...Privind fața unui om viu înțelegi mai mult din sufletul lui decât vor putea spune toate măsurătorile craniului său după moarte. În vocale, spune Junger, trebuie căutat motivul esențial, care face ca poezia lirică să fie foarte greu sau chiar cu neputință de tradus. Și "Auf de Marmoklippen" nu este numai o carte bogată în vocale, ci și plină de lirism.**
***
Despre lucrările autorului român = aici:
http://www.xn--rumnische-bibliothek-...h-damzar-2.php