[victor_homescu]

Friedrich Wilhelm Joseph Schelling, născut la 27 ianuarie 1775**Fiecare fiinţă se poate revela numai în contrariul său, iubirea numai în ură, unitatea numai în conflict. Omul este aşezat pe o culme de unde el însuşi poartă în sine sursa propriei sale mişcări în direcţia binelui sau a răului: în el, legătura celor două principii nu este necesară, ci liberă. El se află la răscruce; orice va alege va fi fapta sa, însă el nu poate rămâne indecis, pentru că Dumnezeu trebuie să se reveleze în mod necesar şi pentru că în creaţie nimic nu poate rămâne ambiguu. Omul, deşi născut în timp, este creat totuşi în începutul creaţiei. Actul prin care viaţa sa este determinată în timp nu aparţine timpului, ci eternităţii: el nu precede însă viaţa din punct de vedere temporal, ci traversează timpul ca un act etern potrivit naturii sale. Prin el, viaţa omului ajunge până la începutul creaţiei; de aceea, prin el, omul se află deopotrivă în afara celor create, fiind liber şi fiind, el însuşi, un etern început. **(.)**De vreme ce raţiunea, gândirea şi cunoaşterea sunt atribuite înainte de toate esenţei naturii spirituale, opoziţia dintre natură şi spirit a fost pe drept cuvânt observată mai întâi din această perspectivă. Acest mod de abordare a problemei este suficient justificat de credinţa neclintită într-o raţiune pur umană, de convingerea că orice gândire şi orice cunoaştere sunt pe deplin subiective, şi că natura este cu desăvârşire lipsită de raţiune şi de gândire, precum şi de modul mecanic de reprezentare care domneşte pretutindeni, nefiind în nici un caz recunoscut în identitatea sa cu spiritualul...Cine nu vede că libertatea este posibilitatea de a face răul, nu vede ce este, adânc, libertatea.**/- volumul ("Cercetări filozofice asupra esenţei libertăţii umane şi asupra chestiunilor legate de aceasta”, Ed.Humanitas, traducere Paul-Gabriel Sandu/ "Philosophische Untersuchungen über das Wesen der menschlichen Freiheit und die damit zusammenhängenden Gegenstände", 1809*
***
Schelling în "Filosofia artei": **În lumea ideală, filosofia se comportă faţă de artă, întocmai ca raţiunea faţă de organism în lumea reală . Căci dacă raţiunea devine obiectivă în chip nemijlocit prin intermediul organismului şi ideile eterne ale raţiunii se obiectivează în natură ca suflete ale corpurilor organice, tot astfel ideile filosofiei se obiectivează în artă ca sufletele unor lucruri reale...Arta aduce întregul om, aşa cum este el, la cunoaşterea supremului, iar pe aceasta se bazează eterna deosebire şi miracolul artei. Adevărul şi frumuseţea sunt doar două moduri diferite de a privi absolutul unic. Numai frumuseţea absolută este, în artă şi adevărul propriu-zis. Adevărul care nu este frumuseţe nu este nici adevăr absolut; şi invers. Sublimul în absoluitatea sa cuprinde frumosul, la fel cum frumosul în absoluitatea lui cuprinde sublimul. Opera de artă reflectă pentru noi identitatea activităţii conştiente şi inconştiente… Această obiectivitate universal recunoscută şi absolut de netăgăduit a intuiţiei intelectuale este arta însăşi. Căci intuiţia estetică este tocmai intuiţia intelectuala devenită obiectivă.** /- F.W.J. Schelling, "Filosofia artei", Editura Meridiane, Bucureşti, 1992
***
F.W.J. Schelling, despre artă în "Bruno sau despre principiul divin si principiul natural al lucrurilor" - dialogul filosofic „Bruno": - "Aveai toată dreptatea, spune Anselmo, când judecai că o operă de artă este frumoasă numai prin adevărul ei, căci nu cred că prin adevăr ai în?*ţeles altceva mai puţin de seamă sau mai mic decât modelele inteligibile ale lucrurilor.. Numai că, o, prietene, după ce am dovedit suprema unitate a frumuseţii cu adevărul, mi se pare că am probat şi pe aceea a filosofiei cu poesia. Căci încotro aspiră filosofia decât că?*tre acel adevăr etern care este tot una cu frumuseţea, după cum poesia năzueşte către acea frumuseţe increată şi nemuritoare, care este unul şi acelaşi lucru cu adevărul".
***
("Ceea ce este începutul absolut nu se poate şti; tranzitând în cunoaştere, el încetează să fie începutul şi trebuie prin urmare să înainteze până ce se regăseşte ca început. Începutul restabilit ca început care se ştie este fnalitatea oricărei cunoaşteri.")
***