|
Vorba cuiva, comentariile de la filmul asta sunt mult peste calitatea filmului, zau! Cine-mi stie gusturile cinematografice stie ca oricand savurez un frantuzism obscur de prin '68, puncte in plus daca-i are ca personaje principale pe Deneuve si Piccoli. Deci entuziasmul a existat. Din pacate, n-am mai vazut atata superficialitate perindandu-se pe ecran de foarte mult timp.
Personajele astea, Charles, Lucille, Antoine, Diane, toate au fost de-o frivolitate care m-a facut sa inchid ochii de rusine de cateva ori. Si nu datorita faptului ca filmul ar transmite ceva emotii, mai mult datorita lipsei scenariului, dialogurile au fost, de foarte multe ori, la limita penibilului.
Sa spui ca Charles o iubeste pe Lucille pentru ea insasi e sa crezib pe bune un personaj care mai apoi spune: "Sper ca in 3 luni mi te va inapoi intacta". Pai stai putin, a intrebat-o el vreodata daca EA de buna voie vrea sa se intoarca? Sa afirmi ca asta nu e egoism si ca e iubire care daruieste e putin deplasat. Eu am avut senzatia permanenta ca Charles e un proxenet pe toata durata filmului. Incepand cu momentul in care o trimite cu Antoine in masina s-o testeze cica. A vandut-o in schimbul propriului orgoliu. Daca aia e iubire lipsita de orice forma de egoism mai bine ma lipsesc.
Antoine e, intr-adevar, cel mai nesuferit personaj din film. Is de acord cu Twinsen in ceea ce-i priveste nivelul intelectual. Adica mansarda aia a lui e plina de carti, pare un intelectual din boema pariziana care stie vag despre Bergman si se indragosteste de o femeie care trebuie ajutata sa gaseasca cuvantul PERFUME pe o tabla de scrabble. Lucille e o femeie trofeu cu nimic in cap, oricat ne-ar placea sau nu sa vedem lucrul asta. Isi scuza lenea si indolenta dand citate din Faulkner. Interesul; ei pentru Faulkner, bineinteles, ca se opreste acolo la citatul; ala despre idleness. Pai cat e de credibil ca un intelectual cat de cat aratos sa se indragosteasca iremediabil de o potarniche de-astea? Vorba cuiva, de cele mai multe ori cartea bate curul. (scuzati expresia, e citat din clasici).
Lucille mi-a starnit singura emotie spre sfarsitul filmului cand ramane gravida si nu vrea copilul. Mi-a parut rau de ea pentru ca Antoine o acuza ca este egosita pentru ca nu vrea sa pastreze copilul. E o problema cu care rezonez puternic poate de-aia m-a si enervat asa de tare. Antoine ala e ce poate fi mai urat intr-un barbat, isi ia femeie trofeu, ii place, ii toarna sampanie pe picioare si petrec vacante la St Tropez, dupa care o acuza si blameaza ca e ea insasi. O acuza ca n-are pasiuni si ca nu-i ceea ce are el nevoie in fiecare moment al vietii lui. Chiar mi-a fost mila de ea in momentul ala.
Nu stiu cat e de feminist filmul. Poate dintr-o perspectiva strict obiectiva privita din anul 2014 in care noi putem privi cu un ochi critic de "asa nu". Altfel, nu vad absolut nicio urma de feminism in filmul asta. Lucille reia legatura cu Charles ca n-are bani sa avorteze si stie ca el e sursa ei sigura de venit. Nu e o optiune libera, pur si simplu n-are de ales.
Ma opresc ca pot continua pana dimineata. Sagan nu e preferata mea, am citit doar Bonjour Tristesse si nu cred ca exista in alta parte o oda a milei de sine mai mare. Poate de-aici si postura aia de victima a lui Lucille. S-o fi proiectat in personajul ala si-o fi inceput sa-si faca singura elogiul victimei. Ma lasa rece problemele astea mic burgheze.
1.5
|