View Single Post
Old 13 Mar 2014, 18:31   #98
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Indie Game: 8/10
Jocurile independente sunt create de echipe foarte mici de oameni, uneori chiar de o singura persoana si sunt distribuite digital. Orice gamer va gasi lucruri care sa-i placa in documentarul de fata, care prezinta pe scurt mai multe joculete. In esenta insa Indie Game e mai mult despre oameni decat despre software, despre genul de personalitate pe care trebuie sa o ai ca sa lucrezi non-stop luni sau chiar ani in sir, fara sa ai vreo garantie ca la final vei castiga ceva financiar. Programatorii si artistii intervievati sunt fiecare personalitati quirky ceea ce da documentarului o nota amuzanta, dar uneori si dramatica. E entertainment de calitate buna, dar mi-as fi dorit ceva mai mult insight decat ofera.

Somm: 7.5/10
Daca Indie Game era despre obsesia pentru jocuri, Somm este despre obsesia pentru vinuri. Nu e vorba de batranelul fara jumatate din dantura care bea dis de dimineata vin Babanu' la baruletul de la parterul blocului, ci despre experti platiti sume uriase pentru a lucra in cele mai bune restaurante din lume. Un somelier e un specialist oenolog care isi ofera serviciile clientilor unui restaurant. Somm urmareste candidatii si examenul pentru titlul de Master Sommelier, cel mai inalt rang care se poate obtine in meseria asta, in fiecare an doar cativa somelieri din intreaga lume obtin titlul asta. Pentru asta trebuie sa cunoasca istoria vinului si regiunile viticole din toata lumea, sa poata recunoaste mii de vinuri prin degustari in orb si sa fie capabili sa se comporte impecabil cu clientii. E un documentar fascinant, mai ales daca esti interesat de vin, dar finalul e un pic dezamagitor pentru ca nu vedem probele concursului, care se desfasoara cu sala inchisa.

Drachenmaedchen - 9/10
Drachenmaedchen e in primul rand despre fetele care traiesc si invata in cea mai mare scoala particulara de kung-fu din China. Prin extensie insa ne prezinta intreaga scoala si cate ceva din societatea chinezeasca. Scoala are nu mai putin de 25000 (!!) de elevi , marea majoritate baieti, cu varste incepand de la 7-8 ani, pe care ii si gazuieste pe tot parcursul anului. Conditiile de viata sunt foarte dure, oarecum similare cu cele din armata, cu program riguros de dimineata pana seara care lasa foarte putin timp liber.

Personajele principale sunt trei fete. Cea mai mica dintre ele e deja la 9 ani o luptatoare talentata, care se simte bine in mediul scolii, dar e presata mereu de tatal ei sa fie cea mai buna, lucru aproape imposibil avand in vedere concurenta. A doua fata are 15 ani si e o eleva mediocra, care in pofida tuturor sacrificiilor nu reuseste sa obtina vreun succes. Cu toate astea continua si are vreo intentie sa se revolte sau sa renunte, spre deosebire de ultima si cea mai in varsta, care a reusit rara performanta de a fugi cu succes din scoala pazita exemplar. Cu toate astea parintii o forteaza pana la urma sa se intoarca, ceea ce duce la una din cele mai emotionante secvente in care, aflata pe acoperisul cladirii, descrie cum a dorit de multe ori sa sara de acolo. Realizatoarea Inigo Westmeier discuta de asemenea si pe directorul scolii, cu antrenori si parinti, reusind sa realizeze un portret extrem de echilibrat si lipsit de senzationalism. Din punct de vedere vizual documentarul sta de asemenea foarte bine, cu secvente filmate excelent precum cea de la inceput in care mii de elevi executa in unison exercitii de kung-fu.
  Reply With Quote sendpm.gif