Carol (2015)by Todd Haynes
Cu 13 ani in urma, Todd Haynes aducea pe ecarne drama Cathyei, o sotie ce descopera cu stupoare tendintele homosexuale ale sotului ei. In
Carol, noua productie a aceluiasi regizor, intram cum s-ar zice, in culisele filmului din
2002 si aflam amanunte la fel de sfasietoare si din perspectiva celui ce nu mai vrea sa isi reprime sentimentele reale doar de dragul etichetei. Si nu e unica reflexie in oglinda a celor doua filme. In zadar vin comentariile lui Haynes care tin sa ne precizeze ca nu exista nimic ce sa lege ambele proiecte, ca ele sunt total diferite.
Da, sunt diferite dar asta nu face ca filmele sa fie doua realizari diametral opuse. Modul in care se conjuga verbele "a interzice", "a se conforma" sau "a iubi", este absolut identic. De la atentia oferita detaliilor constructiilor decorurilor ce recreaza o atmosfera fidela Americii anilor '50, o tara inca extrem de conservatoare si pana la modul in care li se ofera protagonistilor alibiuri pentru impulsurile manifestate, intreaga maniera creationala poarta aceeasi amprenta Todd Haynes. Casatoria Cathyei se destrama in urma deciziei sotului de a renunta la tot pentru a-si urma inima. Carol, o sotie neglijata de un sot ostatic al parerilor unor parinti ce controleaza si dicteaza toate deciziile unui matrimoniu, pare impinsa sa isi gaseasca refugiul in bratele cuiva caruia sa ii pese si de ce simte ea ca femeie. Alibiuri oferite ambelor prezente feminine.
Dar
Carol (2015) e mai sensibi si asta se percepe imediat. E rafinat si subtil ca esenta unui parfum scump. E culoare si compozitie ce aminteste de claritatea dar si moderatia tonurilor lucrarilor lui Johannes Vermeer. E clasa si eleganta in aceeasi masura.
Cu o imagine nici calda dar nici rece, (alternanta se produce doar in cazurile extreme), filmului nu ii poti pretinde o nota de distinctie mai elevata in ceea ce inseamna cinematografie. Pictural, fiecare frama in parte nu e departe de a putea fi considerata o opera de arta, un tablou. Din acest punct de vedere, al imaginii si al fotografiei,
Carol pare ca poate exista chiar si fara Carol. Societatea pe care o reda cu atata fidelitate, lumea aceea retro, frumusetea din spatele unor tabuuri si restrictii, oamenii aflati in plin proces de emancipare, toate aceste elemente ar fi in stare sa alcatuiasca in orice moment un deocumentar de calitate in sine.
Insasi protagonistele (si aici se pare ca identificam cea mai importanta realizare a acestei pelicule, spun se pare pentru ca desi am urmarit nenumarate interviuri cu Todd Haynes, nu l-am auzit niciodata rostind explicit acest amanunt), devin arhetipuri ale unor categorii ce intra in coliziune in aceasta poveste cu iz revolutionar. Personajul intrepretat de Cate Blanchett, cel ce da si titlul proiectiei, reprezinta partea in mare masura partea conservatoare, clasa mijlocie de sus, daca e sa impartim lumea in acelasi fel cum o facea socilogul Norman Goodman. Bine, poate e fortat de spus ca acest caracter intruchipeaza conservatorismul in interiorul sau, dar cercul in care se invarte, familia, prietenii, totul e din acea mentalitate. Partea de jos a paturii de mijloc, exemplificata aici de Therese, (Rooney Mara), e si tipologia care a dictat schimbarile profunde ce aveau sa vina doar cativa ani mai tarziu, intregul proces culminand cu revolutia sexuala a unei societati tot mai libertine. Eticheta pe care trebuie sa o adopti in public va sfarsi prin anihilarea celor conservatori de catre noua gandire. Era si normal daca e sa privim pondrerea clasei respective in intrega populatie, fata de bucatica privilegiatilor, cei ce pastreaza traditia, un procent infim din acelasi total.
Concluzie: O opera de rafinament, in special pe partea artistica a imaginii si fotografiei. O realizare la cele mai inalte standarde de documentare careia din pacate ii lipseste palpitatia unei intrigi, extraordinarul sau genialul structurii interioare a personajelor. Totul e plat, oarecum banal. E atractie, e descoperire de sine si la final lasa senzatia ca incorporeaza in poveste si ceva iubire. Insa nu contine unicitatea ce sa marcheze noile generatii, ce sa faca realizarea aceasta cinematografica, o lucrare nemuritoare. Cartea aparuta in 1952, cu siguranta ca a avut un impact teribil asupra populatiei unei lumi dominate de practici moralo-religioase asa-zis corecte. Filmul, nu.
Nota 7,27!