[rvn]

de la un film ca asta poti invata multe. trebuie doar putina rabdare si disponibilitatea de a lasa povestea sa-ti atinga sufletul. dincolo de stereotipie, descoperi lucruri extraordinar de sensibile, relatii familiale absolut banale care capata tente dramatico-comice putin cam exagerate, dar, care, se armonizeaza excelent cu ceea ce iese in evidenta ca fiind tematica filmului.este interesant cum un film de acum patruzeci de ani este inca atat de viu. cel putin, asta a fost senzatia mea, poate si pentru ca, dintotdeauna, batranetea, ca stare fizica umana, starneste compasiune in jurul ei. instinctual, iti iubesti parintii si-ti pasa de ceea ce se intampla cu ei cand ajung in aceasta etapa a vietii si nu cred ca exista personae, dintre cele care au vazut filmul, care sa nu fi gasit o cat de mica asemanare intre Harry Combs si proprii parinti, si chestia asta nu i-a pus un pic pe ganduri.
Evident, nu se poate vorbi despre Harry and Tonto, fara sa remarci personajul principal, dar, la prima vedere, citind titlul, ai impresia ca ai de-a face cu doi protagonisti. desigur, putem aprecia prestatia artistica a motanului ca fiind una buna sau mai putin buna, dar rolul lui, acela de a umple golul imens al singuratatii, a fost cat de poate de potrivit, aproape induiosator.
este imposibil sa nu-l indragesti pe Harry. faptul ca scenaristul l-a inzestrat cu umor si multa bunavointa, il face automat, simpatic pentru toata lumea. asta nu-l scuteste de singuratate, ca pe majoritatea celor de varsta lui si nici de izolare in universul apartamentului/cartierului in care a trait o viata si din care este brusc,evacuat. tavalugul unei noi generatii de constructii urbane, mult mai mari si moderne, distruge definitiv, acest univers al lui Harry si din acest moment, eliberat, incepe marea aventura, o calatorie in cautarea unui loc al sau. treptat, descoperim un Harry-tata, apoi unul dornic de a retrai momente de dragoste din tinerete si nu in ultimul rand, un Harry care traieste cu intensitate maxima, clipele prezente.in toate aceste ipostaze, mai mult sau mai putin romantate, apar pe rand, la fiecare oprire, personajele secundare, spre care el se apleaca cu bucurie, o bucurie simpla si mare, aceea ca traieste fiecare secunda din plin.
Efectul de road-movie si-a atins scopul, dealtfel ce poate fi mai potrivit pentru a redescoperi locuri, pentru a reintalni oameni, sau pentru a face cunostinta cu altii, cuprinsi de acelasi spirit aventurier?
Nu am inteles de ce unii cred ca “Harry and Tonto” se adreseaza numai batranilor. mi se pare un film cu destula incarcatura “moralizatoare”, sub masca aceasta, a comediei. tinta este clar generatia tanara, in viata careia, cum bine zicea si Robert, nu mai au loc si batranii. la vremea aceea, tinerii erau mult prea animati de spiritul independentei, nu numai fata de familie ci si fata de societate, in general, si-atunci ar fi usor de inteles cum poate un personaj atat de subtire in substanta, sa atraga atentia asupra lui. desigur, meritul revine in principal lui Art Carney si regizorului, care a crezut in el.