|
Four nights with Anna
Si mie filmul mi s-a parut foarte bun. Mi-a placut in primul rand combinatia rarisima de gag si tristete, dar si amestecul de previzibil/imprevizibil. Si micile sau mai putin micile amanunte care subliniaza absurdul lucrurilor – mana taiata, vaca plutitoare, paianjenul de sub pat, acela de la care te astepti sa declanseze un gag, iar el pleaca linistit, in timp ce tu stai in fata ecranului ca o oglinda a protagonistului, cu ochii holbati si inima cat un purice. Mana, mai exact inelul de pe ea, face in mod excelent legatura intre inceput si final; cum spuneam, accentueaza absurdul situatiei. E ca-n bancul cu bicicleta: el n-a luat inelul, dar l-a dat, doar ca nimeni n-a inteles treaba asta cu adevarat. In primul rand n-a inteles tipa, ceea ce ma duce cu gandul la o alta perspectiva asupra filmului – ghici cine o fi vaca plutitoare, care nu se trezeste decat in aparenta, cu toate eforturile bietului amorezat? Vreau sa spun ca sunt de acord cu Windom in ce priveste singuratatea si alienarea, doar ca nu mi s-a parut ca bietul ingrijitor sa fie singurul “pacient”. Si am avut impresia ca regizorul asta incearca sa spuna in scena de la sfarsit, a vizitei la inchisoare: tipa nu ca n-ar fi un pic miscata, doar ca nu vrea decat sa fie lasata in letargia ei. Cum s-ar zice, sa pluteasca in continuare pe rau…
|