[victor_homescu]

As vrea sã mãrturisesc de la început si rãspicat cã niciodatã nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovãrãsia Maitreyiei. Mã ispitea mai mult faptul ei,ceea ce era sigilat si fascinant în viata ei. Dacã mã gândem adesea la Maitreyi, dacã în Jurnalul meu din acest timp se gãsesc notate o seamã din cuvintele si întâmplãrile ei, dacã, mai ales, mã tulbura si mã nelinistea, acesta se datora straniului si neîntelesului din ochii, din rãspunsurile, din râsul ei. Este adevãrat cã spre fata aceasta mã simtam atras. Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pânã si pasii ei. Dar as minti dacã n-as spune cã întreaga mea viatã din Bhowanipore - nu numai fata - mi se pãrea miraculoasã si irealã. Intrasem atât de repede si fãrã rezervã într-o casã în care totul mi se pãrea neînteles si dubios, încât mã desteptam câteodatã din acest vis indian, mã întorceam cu gândul la viata mea, la viata noastrã, si-mi venea sã zâmbesc. Ceva se schimbase, desigur. Nu mai mã interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai vedeam pe nimeni în afarã de musafirii familiei Sen si începusem aproape sã-mi schimb chiar si lecturile. Încetul cu încetul, interesul pentru fizica matematicã a scãzut, am început sã citesc romane si politicã, apoi tot mai multã istorie.

S-a întâmplat însã altceva. Maitreyi mã întrebã într-o zi dacã vreau sã învãt bengaleza, mi-ar da ea lectii. Eu îmi cumpãrasem deja, din cea dintâi sãptãmânã, un manual simplu pentru conversatie bengalezã, din care cieteam pe ascuns, trudindu-mã sã prind întelesul acelor cuvinte pe care le striga Maitreyi când era chematã sau când se supãra. Învãtasem astfel cã ghiacè înseamnã 'vin acum'; iar ki vishan! - pe care îl auzeam în orice discutie - un fel de exclamatie si mirare, ceva cam 'ce extraordinar!'. Manualul meu nu prea m-a învãtat mult si, când Maitreyi mi-a propus sã luãm lectii împreunã, am primit. În schimb, eu trebuia sã-i dau lectii de francezã. [...]

Ne-am asezat amândoi la masã, eu destul de departe de ea, si Maitreyi si-a început lectiile. Am înteles îndatã cã nu voi putea învãta bengaleza decât singur. Îmi explica atât de frumos si mã privea atât de aproape, încât o ascultam fãrã sã retin nimic. Spuneam numai din când în când: 'da!'..."

Mircea Eliade/Maitreyi.,Editura Minerva, Bucuresti/1986

- fragment -