|
Labirintul e o poveste de dragoste,sfarsita,ca atatea altele.in lacrimile unei femei parasite,dar el este si o povaste despre moarte.
Istoriile artei nu vor sa amestece ruinele labirintului cu propriile noastre probleme.Autorii lor socotesc probabil ca asa ceva ar fi un abuz.Eu nu pot urma aceeasi rigoare,gandindu-ma la mine,la propriile mele rataciri.In plus,nu inteleg un lucru.Singuratate nu e si ea un labirint?nu are si ea doua taisuri?Ea te inabusa ,te pierde,te obliga sa ridici mai sus zidurile inchisorii tale sau,dimpotriva,te ajuta sa le darami,sa afli adevarul ca nu poti trai fara sa iubesti nimic,stimulandu-te sa te cunosti mai bine,sa te judeci,sa intelegi ca in carnea ta si in sufletul tau,nu altundeva,isi disputa sansele dragostea si moartea.
Exista o prapastie intre singuratatea voita si singuratatea impusa.Prima te apropie de tine insuti.Cea de a doua nu face decat sa te indeparteze de altii.Prima daruie.Cea de a doua frustreaza.Prima e foarte aproape de un inceput de drum.Cea de a doua e foarte aproape de un mormant.
Strada si viata sunt uneori profesori mai buni decat prelegerile si memoriile de estetica.Singuratatea nu e materie de examene.
Nu stiu daca in matematica drumul cel mai scurt dintre doua puncte este si astazi linia drepta.Stiu insa ca in arta lucrurile nu s-au schimbat.Intre punctul A si punctul B,acum,ca si altadata,e un adevarat labirint.
- fragment din - Un muzeu in labirint.Istorie subiectiva a autoportretului.
Octavian Paler
Cartea Romaneasca/1986.
|