[Cretzulynne]

Doamna Melidon imoldi usor, cu cotul, pe domnul Melidon, care de-abia atipise.
- Mitica !... Mitica ! !...
- Ce e ? Ce s-a intamplat ?
- Nimic.
- Atunci pentru ce ma-mboldesti ?
- Nimic. Scoala, te rog... Uite ce luna frumoasa e afara. Mi-a adus aminte de cand
ne-am luat intii...
- Cum ?! Si pentru asta trebuia sa ma trezesti din somn ?!
Domnul Melidon se intoarse furios cu fata la parete.
Doamna Melidon relua, intepata :
- Asa ?... Care vra sa zica te superi acum ?
- Eu ? Deloc. Dorm.
- A-ha ! Dormi ! si pe mine ma lasi sa vorbesc singura, ca o stafie...
- Treaba ta !
- Cum, treaba mea ? Vra sa zica tie putin iti pasa de mine... de senzatiile mele... de insomniile mele !
Doamna Melidon e gata sa izbucneasca in lacrami.
Domnul Melidon, enervat de aceasta scena nocturna neprevazuta, ridica capul si zice :
- N-ai de gind sa ma lasi odata sa dorm ?
- Apoi stiam eu de mult ca esti nesimtitor !
- Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu pricepi ca sint ostenit ? Ca mane am proces cu proprietarul si trebuie sa ma scol de dimineata ? Ca...
- Puteai cel putin de data asta sa nu fii mojic.
- Mojic, eu ? Daca stiai ca sint mojic, pentru ce m-ai luat ? racni Melidon furios.
Si fiindca somnul ii trecuse, sari jos din pat si incepu sa se plimbe cu pasi mari prin odaie.
- Dumnezeule, cu cine traiesc ! suspina doamna Melidon. Apoi isi viri nasul in perne, izbucnind in sughituri :
Cit sint de nenorocita !

(fragment complet numit D.D. Patrascanu, capitolul Parodii din volumul
Pagini de proza de George Topirceanu)