[Cretzulynne]

Rosmarin se simtea din ce in ce mai oropsit. Treceau
zile dupa zile, intrau in decembre si nu putea face nici
un gest ca sa-si asigure soarta. Sfirsitul lunii e data fatala
pentru dinsul si nimanui in casa nu-i pasa. Parca ar
fi un strain. Toata vremea se vorbeste numai despre Liana
si despre aviatorul ei. Ba a mai primit un buchet de liliac,
ba s-a intalnit cu el... Si Didina nu mai ispraveste cu planurile,
iar fata, de unde la inceput tacea ori se revolta, acuma o stirneste
mereu cu intrebari: "Mamicule, ce crezi tu, o fi asa ?... Cum zici tu,
mamicule ?" Iar cand incerca el sa pomeneasca de durerile lui,
toate sareau intr-un glas sa-i astupe gura.

In sfarsit intr-o zi batrinul isi pierdu rabdarea si declara ritos ca,
daca destinul sau nu intereseaza pe nimeni si daca e vorba ca el
sa fie socotit ca o cantitate neglijabila, atunci se muta la hotel. Baremi
sa afle si lumea ca la batrinete a ajuns strain in casa lui. D-na Rosmarin
se cruci:

- Vai de mine, Alexandre, doar n-oi fi gelos pe fata ta ?... N-am mai auzit
una ca asta de cind m-a facut mama, si sunt femeie batrina... Ce-ti lipseste,
omule ? Nu te ingrijim, nu te respectam ?... Ti-e necaz ca ne ocupam
de norocul fetei ? Atita poti tu sa fii de hain ?... Nu e fata ta, Alexandre, pentru
numele lui Dumnezeu ?

- Fata mea, fata mea! mormai Rosmarin ursuz. Dar eu nu-s om ?... La intii ianuarie
se poate intampla sa raman pe drumuri, stii bine, ca ti-am povestit ce mi-a spus
Costica si pe voi nici capul nu va doare parca as fi un vagabond !

(fragment din capitolul Decembre al romanului Jar de Liviu Rebreanu)