[Cretzulynne]

Dar la Bucuresti, chiar in ziua in care ne-am intors, la orele
cand stia ca ma va gasi singura, m-am pomenit cu el.
Cum a intrat pe usa, fara sa spuie nimic, mi-a cuprins umerii cu bratul,
si-a lipit obrazul de al meu:
- Ce mult mi-ai lipsit, Nanuc...
II simteam pe umarul meu mana mare, cu degetele rasfirate - ca sa ma
cuprinda cat mai mult, cat mai bine, posesiva, lacoma...
Alex, intreg, asa cum era el cand voia sa fiu a lui, asa cum voia sa ma aiba
ca sa nu-l mai pot uita, ca sa nu ma poata pierde orice s-ar intampla,
era in cramponarea aceeas a mainii pe umarul meu. M-am gandit: "Daca m-ar
iubi cu adevarat...mana asta a lui, aici, pe mine, ar fi formula fericirii, pentru mine,
cea mai simpla, poate singura..."
Intelegeam acum ca ceea ce mi-a lipsit intotdeauna si ceea ce am cautat a fost mana
asta pe umarul meu si sentimentul ca-i pentru totdeauna.
Alex m-a intrebat ingrijorat, induiosat:
-La ce te gandesti, Diana ?
(...)
M-am intors si l-am privit incruntata, incordata. (...)
- Diana, eu ma simt legat de tine definitiv. Altfel, nu am niciun rost. Sunt singur, ca un
blestemat.
- Nu trebuie sa te mai gandesti la asta, Alex. Nu-l pot lasa acum pe Michi si nu mai
vreau sa mint... Poate odata, cine stie...
- Daca as sti ca esti fericita, Diana, as pleca fara sa spun un cuvant.
- Atunci, pleaca asa, Alex.
A plecat.
Nu l-am condus. Asteptam sa aud usa vestibulului deschizandu-se, dar n-am auzit nimic.
Am iesit, sa vad ce se intampla. Alex statea langa usa, cu ochii in pamant,
cu bascul in mana...
- Ce-i, Alex ?
- Nu pot pleca, Diana...
- Bine... atunci stai...
- Adevarat, pot sa mai stau ?...
- Sigur ...
Ne-am intors aici in odaie... Eu m-am asezat tot pe marginea divanului, ca de atatea ori,
el, pe jos, pe covor, langa mine...Si-a pus capul pe genunchii mei si, dupa
o tacere lunga, a spus:
- Stii ce astept, Nanuc ...
- Ce ?
- O minune...
- Ce minune ?
- Sa pui mainile pe capul meu, sa ma mangai ca altadata si sa-mi spui: "Alex, dragul meu!"
I-am pus mainile pe cap, voit fara tandrete, si am spus, baieteste:
- Ma, Alex! Incurajat, mi-a impins mainile cu capul, asa cum fac pisicile cand se alinta, apoi
si-a ridicat ochii spre mine, cu gatul intins, si m-a rugat, cu vocea lui cea mai joasa, cea mai
calda:
- Hai, schimba ordinea. Pune intai "Alex" si pe urma, "ma"...
Am spus:
- Alex, ma...ce gene caraghioase ai!
- Tu ce dulce esti, Diana...
Am soptit, fara sa vreau, ca altadata, neincrezatoare, rasfatata:
- Da?! Dulce?!...
Alex a ramas pe ganduri, apoi a spus deodata, cu elan:
- Diana, vreau sa-ti spun ceva, dar e foarte serios, sa stii.
- Spune, hai...
- Uite, Nanuc...vreau sa fii nevasta mea.
L-am privit uimita, m-am uitat in fundul ochilor lui.
Auzisem bine ? M-a rugat:
- Hai, spune da...
- Lasa, spun eu "da" la ofiterul starii civile.
Am vrut sa continui sa glumesc, dar am simtit ca ma copleseste o tristete grea.
- La ce te gandesti, Diana ?...
- Ma gandesc, Alex, cat de fericita as fi fost altadata sa te aud spunandu-mi
ca vrei sa fiu nevasta ta...
- Spune ca nu-i prea tarziu, Diana... Sa stii ca de multe ori m-am gandit ce minunat
ar fi sa fii nevasta mea. Viata mea e atat de goala altfel! Sa vezi, Diana, o sa ne
intelegem...
A venit langa mine, pe divan, si-a lipit pieptul de spatele meu, mi-a strans bratele cu palmele,
si-a proptit barbia de umarul meu si a continuat cu vocea scazuta, grava:
- Stii, eu cred ca neintelegerile noastre de aici veneau.
Imi lasai prea mult timp liber, fiindca nu erai libera tu... fiindca nu te aveam langa mine,
fiindca tot timpul eram furios pe tine ca nu esti singura. Divorteaza, Diana. Nu stii cat de
gelos sunt. Vreau sa cred ca intre tine si Michi nu-i altceva decat prietenie, asa cum
m-ai incredintat de atatea ori. Apoi ma gandesc mai bine si ma apuca furia.
Ce inseamna "numai prietenie" ? Poate un barbat, langa tine, sa fie numai prieten ?

(fragment din Panza de paianjen de Cella Serghi)