Deși la prima vedere ar putea părea o prostie, voi face un gest pentru a încuraja pe oricine mă citește să scrie oricând simte nevoia și îi rog să nu se mai gândească la "talent literar", "cunoștințe", "corect din punct de vedere poetic", "calitate", "bun", "excelent" și alte apelative ce au menirea de a descuraja pe oricine dorește a pune creionul / pixul / stiloul / tasta pe hârtie, dar este intimidat(ă) de capodoperele literare pe care le-a citit.
Fiți loiali dorinței voastre de a scrie, experimentați, fiți consecvenți și vă garantez că cu timpul veți ajunge să citiți ceea ce doriți a citi, fiind create de voi înșivă!
Bonus pentru cei cărora le e mai greu să înțeleagă, mai ales cei mici - imagini de pe net, apropiate de ceea ce am văzut / imaginat / vrut a exprima-n cuvinte.
P.S: Doar cu o săptămână în urmă, înainte de creația "Vânătorii", m-am apucat pentru prima dată de citit orice altceva în afară de manualele pentru școală. Prima carte a fost "Sindbad Marinarul din colecția 1001 de nopți - repovestite pentru copii" și mi-a plăcut. Am terminat-o în 3 zile. Datorită ei, am dorit să citesc mai mult. Datorită ei, am fost atrasă de cotorul alb din biblioteca personală. Era singura carte cu cotor diferit de toate cotoarele galbene. Așa am dat de poezia lui Fet. O poezie diferită de cea cuprinsă-n cărțile de școală.
Ulterior, când am fost prinsă că creez, mi s-a spus că poezia adevărată trebuie să aibă rimă. Precum se vede, am fost ascultătoare, cu excepții
. Astăzi, i-aș spune acelei Cretzulynne din trecut să ignore acest sfat și să creeze în stilul propriu. Fără să știu, am fost dintotdeauna cu versul alb, într-o perioadă în care nu cunoșteam existența modernismului, bine, nici a clasicismului... De aceea, sfatul meu pentru toată lumea:
ignorați rigorile și scrieți ce vreți în modul care îl doriți.
Iată cum arată drumul meu, ce a început de la 11 ani.
1. Vânătorii
Vânătorii în pădure au plecat,
Prin toată pădurea au umblat,
Vânat n-au găsit,
Acasă, mâhniți au sosit.
2003