|
* * *
Cum seri de blîndă primăvară
Și stele noi ca după ploi,
Privirile-ți mă înfioară -
Demult știute, pururi noi.
La ce vor prinde-n raza lor,
Chiar de departe, ochi adînci
Dulci împăcări aduce-vor -
În om și fiare și în stînci.
Eu, tînără țarină, doar
Nu am cu bucurie clipe,
În mine cîntec în zadar
Se chinuie - făr' de aripe.
(1862, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|