un film care se ineaca pe parcurs in sucul propriu
n-am vazut Crash-ul lui Cronenberg, dar, intr-adevar, are ceva miros de Lynch. Eu am impresia ca putin din atmosfera de inceput (mai ales atunci cand ele doua intra in magazinul de pe autostrada) se regaseste in Blue Velvet. Are ceva si din Mulholland Dr....incepe alert, dupa care cadrele se "calmeaza" pe un fundal muzical misterios.
Singurele plusuri sunt atmosfera tensionata si creepy (care dispare pana spre final) - scena cu Stowe in padure e super - si jocul lui Madeleine Stowe in rolul mamei.
Filmul pierde, insa, foarte mult la capitolul scenariu. Are cateva gauri, iar povestea o ia razna la un moment dat si e complicata aiurea.
Cred ca trebuiau sa mearga pana la final pe drama mamei care-si pierde fiica undeva pe drum - si la propriu si la figurat - si sa nu mai bage finalul ala de cacat. Mai bine combinau activitatea "cultului" care dileau oameni pe autostrada cu halucinatiile ei despre fiica ei si rapirea acesteia (daca era moarta intr-adevar, ce bestial era!!!).
o scapare penala: fiica-sa zice "You think I'm going to go do drugs and get pregnant young, like you did? I'm not that stupid."...la final, numa bine dragutza de ea se drogheaza, isi baga un inel in buric si se fute cu straini. (ideea nu e rea in sine, dar era mai potrivita daca Nat era, de fapt, moarta, si ma-sa ar fi vazut-o facand astea)
"No body in chains ever soared up to the sun" si "Love is the warmest place to be when it's cold outside"...ideea tinerilor care vor sa "zboare", sa se simta bine, sa devina "high", sa faca ce vor intr-un loc numai al lor, fara a fi impiedicati de parinti, ar fi fost mai bine sustinuta daca erau scosi din schema the highway killers; aveam o mama disperata sa-si scape fiica din mainile unor junkies...numai ca, in cazul asta, nu prea isi mai aveau rostul starile halucinante si imaginare ale mamei.
muzica semnata Orbital e halucinanta.