View Single Post
Old 04 Aug 2015, 14:01   #3
emilianurse
Novice
 
emilianurse
 
Join Date: Aug 2015
Posts: 1
Emilianurse

Programul pe termen scurt pentru intrare în legalitate al ANCR

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CINECLUBURILOR din România,
înființată în anul 1991 (poziția 40.412 în Registrul Asociațiilor, număr național: 514/A/1992) trebuie reorganizată conform Ordonanței de Guvern nr.26/30.01.2000. (poziția 40.412 în Registrul Asociațiilor, număr național: 514/A/1992)

Pe lângă alte prevederi, organele de conducere ale asociației își vor schimba denumirea astfel:
„Conferința Națională” va deveni „Adunare Generală”, „Biroul Executiv” va deveni „Consiliul Director”.
Modificările trebuie prevăzute în „noul statut ANCR”, care trebuie redactat și votat.
De aceea, trebuie convocată „Conferința Națională ANCR”.
Pentru ca aceasta să fie statutară, potrivit statutului inițial, trebuie o prezență de 2/3 din numărul membrilor înscriși, adică din 45.
Deoarece avem semnale certe că nu se va putea întruni acest cvorum, va trebui să respectăm reglementările în vigoare, și anume, convocarea de 3 ori succesiv, respectând condițiile de publicare a anunțurilor.
Dacă nici la a treia convocare nu se va întruni numărul minim prevăzut în statut, toate hotărârile vor putea fi luate de cei prezenți, indiferent de numărul acestora.

Prima convocare a fost făcută pentru data de 9 august 2015, iar anunțurile au fost publicate în LIBERTATEA, ANUNȚUL TELEFONIC, Forum CineMagia și www.ancin.ro.
Foarte puțini dintre foștii membri ANCR au luat legătura cu organizatorii, așa că avem toate argumentele să credem că adunarea nu va fi statutară.
De aceea ne propunem alte două termene, și anume, 30 august și 27 septembrie 2015, pentru care vom publica anunțurile de rigoare.
Pe 27 septembrie, cei prezenți pot hotărâ soarta ANCR.
Dacă avem solicitări pentru amânarea hotărârilor definitive pentru o dată ulterioară, acest lucru poate fi luat în discuție, dar cu argumente.

După fiecare convocare se întocmește un proces-verbal.
La ultima întrunire se desemnează un conducător de ședință și se va încheia un proces-verbal prin care „Conferința Națională” va fi declarată statutară cu numărul de membri prezenți.
Se eliberează din funcții persoanele care le-au deținut.
Potrivit Art.2(8)b din statutul încă în vigoare, vor fi excluși membrii ANCR care nu au avut activitate în cadrul asociației.
Astfel, persoanele prezente, sau reprezentate de un delegate prin delegație scrisă, vor participa la vot ca o „adunare general”, numărul acestora fiind considerat numărul maxim de membri ANCR. Ca urmare, numărul voturilor pentru diverse hotărâri se va raporta la acest total, după principiul „jumătate plus unu” – vot „pentru”.
Se votează noul statut, redactat conform Ordonanței de Guvern nr.26/30.01.2000.
Se aleg noile organe de conducere ale asociației.
Se depune la Judecătorie dosarul pentru înscrierea ANCR în Registrul Asociațiilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data întrunirii.

Dacă se fac din timp demersurile cuvenite, în aceeași zi pot fi primiți noi membri și se fac alegeri pe funcții în prezența acestora, sau prin delegat cu delegație scrisă.
Dacă nu, se convoacă o nouă „Adunare Generală” pentru primirea noilor membri, eventual și noi alegri, la o dată ulterioară. Dacă se impune, se poate completa sau modifica din nou statutul. Pentru a se evita, totuși, acest lucru, e de preferat ca potențialilor viitori membri să li se ceară în prealabil părerea asupra acestuia.

Scopul acestui demers este intrarea în legalitate a ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A CINECLUBURILOR (poziția 40.412 în Registrul Asociațiilor, număr național: 514/A/1992), fără de care nu se poate întreprinde nicio acțiune.
Pe lângă aceasta, locul membrilor fără activitate va fi luat de tinerii activi și creativi în domeniul cineamatorismului.
Abia după aceea putem cere ajutorul organelor abilitate ale Statului, din domeniul cultural, astfel încât ANCR să aibă și ce să ofere membrilor săi!

Dar fără implicarea directă a unora dintre membrii care figurează oficial în ANCR nu putem merge mai departe. Legal, sunt suficienți 3, dar sperăm să se implice cât mai mulți, și să nu lase pe alții să hotărască în locul lor. Indiferent dacă vor mai activa sau nu, vor avea satisfacția că cineamatorismul în țara noastră nu a pierit. Cum, deși de la noi nu prea e vizibil, nici din alte țări nu a pierit. Ba se poate spune că a înflorit!

Emilian Urse
Președinte ANCR

Text redactat cu sprijinul celor care îmi sunt alături.

Last edited by emilianurse : 15 Aug 2015 at 18:37.
emilianurse is offline   Reply With Quote sendpm.gif