Cinemagia Forum - View Single Post

victor_homescu · 06 Nov 2018, 17:42

= Prietenul,R.M.Rilke ii dedica Elegia a opta***Cine ne-a rasucit în asa fel ca noi/orice-am face,ne aflam mereu în postura/celui care pleaca?Ca si cum,ajuns/pe dealul din urma,de unde înca o data întreaga/valea sa i se arata,se-ntoarce,sta,întârzie/asa si noi vietuim si mereu ne luam ramas bun***,ramane paralizat de ambele picioare,polimeliolita,merge in carje,calatoreste,scrie,peste treizeci de volume,literatura,filosofie,timp de sase decenii/voi spuneti-fara Dumnezeu e cel ce-l neaga pe Dumnezeu.Nu,Dumnezeu poate trai si in negatie,precum salamandra in foc.Fara Dumnezeu e cel care nu face parte jertfei,care nu-i vede abisurile si harul/,filozof al culturii,eseist,traducator si povestitor,Rudolf Kassner (1873=1959)/,Fara Dumnezeu e cel mort,fara Dumnezeu e sarpele,caci el crede ca ca-l poate poseda pe om fara har,fara iubire,fara jertfa.Multi mor prin sarpe,mor inaintea mortii.Din moartea asta nu exista inviere =

(Pe mine nu ma paraseste ideea ca nicicand,la niciun moment,pentru nicio clipa,oricat de scurta,Dumnezeul-Om nu si-a vazut chipul în oglinda,n-a cautat sa si-l vada.El traieste si printre noi:cel ce s-a întors.Cu totul tainic,ba chiar pitit în fiece ins fara deosebire:în cel fericit si în cel tulburat,în cersetor si în trufas,în cel desfrânat si în cel pur.El e tocmai omul care nu mai e masura lucrurilor,sarmanul.Cine va voi sa se masoare cu masura celui sarman?Masura lui este tensiune.Despre un astfel de om nu se poate spune ca ar fi mare,caci un asemenea om nu e mare,ci real.Sarmanul este omul real.În felul acesta,el e mereu si pururi nevoit sa se masoare cu sine însusi,iar grandoarea si masura lui nu mai rezida în armonie,ci în transfiguratie)
&
Cui dintre noi nu i s-a întâmplat sa priveasca asa din afara,din lumina în ochii unui om,indiferent care,primul venit,si sa nu se sperie zarind în ei eul,nu personalitatea,nici telul,forma si masura,ci pur si simplu ceva animalic si demonic?Cine nu-l stie pe hedonistul acesta lipsit de gust,trist erotic,estet plin de compasiune,patriot din deznadejde si fara convingere,evlavios fara credinta?Cine nu se se izbeste zilnic de acest inssuperviu si totusi deja mort?De acest vesnic încântat si totusi pribeag?De toti acesti insi mai bogati în vorbe decât în substanta,si care din aceasta cauza prefera sa se însele cu o carte întreaga decât sa aibe dreptate cu o singura fraza?/,Kassner,Despre elementele grandorii umane,1911
&
Era Narcis van?O fiinta vana se poate vedea pe sine însasi?Nu priveste ea mai degraba pe lânga sine?Asa cum arcasul prost trage pe lânga tinta,la fel priveste si cel van pe lânga sine.El nu vede decât imagini despre sine.El traieste din imagini,si imaginile sunt hrana lui.Iar asta se poate vedea pe chipul celui van.De aici natura moale a acestuia,caracterul neformat,nematurizat,jenat,vid,chiar rau,dur,unghiurile si tranzitiile rele.Iar prin asta,prin latura care apare când prea slaba,când prea dura,când încrezuta,când încurcata,este el legat de dusmanul si fratele sau,vicleanul,cel ce nu vrea decât lucruri,decât ceea ce poate apuca.Nici acesta nu nimereste si de aceea în chipul lui exista de asemeni vidul,slabiciunea,jena si rautatea.Abel a fost dorul,iar Cain viclenia,si amândoi erau frati si fii ai aceluiasi tata.Narcis n-avea nici un frate.Narcis nu s-a vazut pe sine însusi,ci a vazut în oglinda apei,deasupra careia îsi înclinase chipul,frumusetea si desavârsirea,si de ele s-a lasat înghitit.Asadar,el nu era van.Asadar,traia într-o lume fara vanitate.Exista ganduri,mai mult sau mai putin dificile,greu de descifrat,care provin din ganduri si care raman in vecii vecilor ganduri.Bazate pe schema A=A,ele nu pot realiza nimic mai inalt decat sa puna lucrurile in miscare,ceea ce vrea sa zica:sa-si transmita mai departe miscarea,asa cum o bila de biliard isi cedeaza miscarea unei alte bile.Miscarea asta nu inseamna Metamorfoza,desi e deseori confundata cu ea.Exista apoi ganduri care nu sunt decat viata,insufletire,integralitate,expresie a acestei integralitati,nu dificile in sine,dar in pozitie dificila,greu accesibile precum manastirile de la muntele Athos.Aici se ascunde ceea ce numesc eu Metamorfoza.
&
Îmi notez în fata unei fotografii a lui Gladstone la batrânete:Semiprofil,întâi departându-si privirea de la cel pe care-l are in fata si apoi întorcându-se brusc spre el.Doua miscari într-una singura.Nici o ruptura.Legatura si conexiune mai mult prin pasiune decât prin idee sau masura,aspect al unui actor,al cuiva care are nevoie de situatia prielnica,al unui demagog,al unui virtuoz,al cuiva care iubeste cuvântul.În cuvânt este ureche si ochi.Asa este chipul acesta,tot asa fiece chip este,într-un sens si mai înalt,cuvânt.În fiecare chip viu trebuie sa luam aminte si sa tinem seama de cele doua miscari:fata sau ochiul si profilul sau urechea.Cu cât chipul e mai viu,mai fertil,cu cât e el mai imaginativ,mai"cuvânt",cu atât mai pronuntate sunt aceste doua miscari,una îndreptându-se spre lucruri,cealalta departându-se de ele.Papusii,marionetei îi lipseste aceasta miscare,acest ritm:ele sunt astfel lipsite de cuvânt,de imaginatie./Kassner,in Metamorfoza (1925),
(..)
Cel ce jertfeste traieste din interior,si astfel viata lui e coapta si încheiata în fiecare clipa.Noi spunem deseori despre un om ca a murit prea devreme,pentru ca suntem legati sa întelegem viata mereu ca o lupta,ca o misiune,ca o înfaptuire,ca o luare în stapânire,pornita din exterior.Cât e în stare sa jertfeasca un om,atâta e el de profund.”/,Kassner,in Zeul si himera.
***
(„În fiecare particula,persoana autorului este în întregime prezenta;fiecare particula contine însa si epoca în totalitatea ei.Nu este astfel greu de vazut opera lui Kassner în ansamblul ei drept cea mai universala,literalmente cea mai inteligenta din literatura secolului XX.Universalitatea se dezvaluie în tematica,inteligenta în patrunderea formala si în iluminarea materialului tematic"=Klaus Gunther Just,Von der Grunderzeit bis zur Gegenwart.Die deutsche Literatur der letzten hundert Jahre,Bern.u.Munchen,1973)

06 Nov 2018, 17:42	#9
victor_homescu Guru Join Date: Dec 2016 Posts: 635	= Prietenul,R.M.Rilke ii dedica Elegia a opta*Cine ne-a rasucit în asa fel ca noi/orice-am face,ne aflam mereu în postura/celui care pleaca?Ca si cum,ajuns/pe dealul din urma,de unde înca o data întreaga/valea sa i se arata,se-ntoarce,sta,întârzie/asa si noi vietuim si mereu ne luam ramas bun,ramane paralizat de ambele picioare,polimeliolita,merge in carje,calatoreste,scrie,peste treizeci de volume,literatura,filosofie,timp de sase decenii/voi spuneti-fara Dumnezeu e cel ce-l neaga pe Dumnezeu.Nu,Dumnezeu poate trai si in negatie,precum salamandra in foc.Fara Dumnezeu e cel care nu face parte jertfei,care nu-i vede abisurile si harul/,filozof al culturii,eseist,traducator si povestitor,Rudolf Kassner (1873=1959)/,Fara Dumnezeu e cel mort,fara Dumnezeu e sarpele,caci el crede ca ca-l poate poseda pe om fara har,fara iubire,fara jertfa.Multi mor prin sarpe,mor inaintea mortii.Din moartea asta nu exista inviere = (Pe mine nu ma paraseste ideea ca nicicand,la niciun moment,pentru nicio clipa,oricat de scurta,Dumnezeul-Om nu si-a vazut chipul în oglinda,n-a cautat sa si-l vada.El traieste si printre noi:cel ce s-a întors.Cu totul tainic,ba chiar pitit în fiece ins fara deosebire:în cel fericit si în cel tulburat,în cersetor si în trufas,în cel desfrânat si în cel pur.El e tocmai omul care nu mai e masura lucrurilor,sarmanul.Cine va voi sa se masoare cu masura celui sarman?Masura lui este tensiune.Despre un astfel de om nu se poate spune ca ar fi mare,caci un asemenea om nu e mare,ci real.Sarmanul este omul real.În felul acesta,el e mereu si pururi nevoit sa se masoare cu sine însusi,iar grandoarea si masura lui nu mai rezida în armonie,ci în transfiguratie) & Cui dintre noi nu i s-a întâmplat sa priveasca asa din afara,din lumina în ochii unui om,indiferent care,primul venit,si sa nu se sperie zarind în ei eul,nu personalitatea,nici telul,forma si masura,ci pur si simplu ceva animalic si demonic?Cine nu-l stie pe hedonistul acesta lipsit de gust,trist erotic,estet plin de compasiune,patriot din deznadejde si fara convingere,evlavios fara credinta?Cine nu se se izbeste zilnic de acest inssuperviu si totusi deja mort?De acest vesnic încântat si totusi pribeag?De toti acesti insi mai bogati în vorbe decât în substanta,si care din aceasta cauza prefera sa se însele cu o carte întreaga decât sa aibe dreptate cu o singura fraza?/,Kassner,Despre elementele grandorii umane,1911 & Era Narcis van?O fiinta vana se poate vedea pe sine însasi?Nu priveste ea mai degraba pe lânga sine?Asa cum arcasul prost trage pe lânga tinta,la fel priveste si cel van pe lânga sine.El nu vede decât imagini despre sine.El traieste din imagini,si imaginile sunt hrana lui.Iar asta se poate vedea pe chipul celui van.De aici natura moale a acestuia,caracterul neformat,nematurizat,jenat,vid,chiar rau,dur,unghiurile si tranzitiile rele.Iar prin asta,prin latura care apare când prea slaba,când prea dura,când încrezuta,când încurcata,este el legat de dusmanul si fratele sau,vicleanul,cel ce nu vrea decât lucruri,decât ceea ce poate apuca.Nici acesta nu nimereste si de aceea în chipul lui exista de asemeni vidul,slabiciunea,jena si rautatea.Abel a fost dorul,iar Cain viclenia,si amândoi erau frati si fii ai aceluiasi tata.Narcis n-avea nici un frate.Narcis nu s-a vazut pe sine însusi,ci a vazut în oglinda apei,deasupra careia îsi înclinase chipul,frumusetea si desavârsirea,si de ele s-a lasat înghitit.Asadar,el nu era van.Asadar,traia într-o lume fara vanitate.Exista ganduri,mai mult sau mai putin dificile,greu de descifrat,care provin din ganduri si care raman in vecii vecilor ganduri.Bazate pe schema A=A,ele nu pot realiza nimic mai inalt decat sa puna lucrurile in miscare,ceea ce vrea sa zica:sa-si transmita mai departe miscarea,asa cum o bila de biliard isi cedeaza miscarea unei alte bile.Miscarea asta nu inseamna Metamorfoza,desi e deseori confundata cu ea.Exista apoi ganduri care nu sunt decat viata,insufletire,integralitate,expresie a acestei integralitati,nu dificile in sine,dar in pozitie dificila,greu accesibile precum manastirile de la muntele Athos.Aici se ascunde ceea ce numesc eu Metamorfoza. & Îmi notez în fata unei fotografii a lui Gladstone la batrânete:Semiprofil,întâi departându-si privirea de la cel pe care-l are in fata si apoi întorcându-se brusc spre el.Doua miscari într-una singura.Nici o ruptura.Legatura si conexiune mai mult prin pasiune decât prin idee sau masura,aspect al unui actor,al cuiva care are nevoie de situatia prielnica,al unui demagog,al unui virtuoz,al cuiva care iubeste cuvântul.În cuvânt este ureche si ochi.Asa este chipul acesta,tot asa fiece chip este,într-un sens si mai înalt,cuvânt.În fiecare chip viu trebuie sa luam aminte si sa tinem seama de cele doua miscari:fata sau ochiul si profilul sau urechea.Cu cât chipul e mai viu,mai fertil,cu cât e el mai imaginativ,mai"cuvânt",cu atât mai pronuntate sunt aceste doua miscari,una îndreptându-se spre lucruri,cealalta departându-se de ele.Papusii,marionetei îi lipseste aceasta miscare,acest ritm:ele sunt astfel lipsite de cuvânt,de imaginatie./Kassner,in Metamorfoza (1925), (..) Cel ce jertfeste traieste din interior,si astfel viata lui e coapta si încheiata în fiecare clipa.Noi spunem deseori despre un om ca a murit prea devreme,pentru ca suntem legati sa întelegem viata mereu ca o lupta,ca o misiune,ca o înfaptuire,ca o luare în stapânire,pornita din exterior.Cât e în stare sa jertfeasca un om,atâta e el de profund.”/,Kassner,in Zeul si himera. ** („În fiecare particula,persoana autorului este în întregime prezenta;fiecare particula contine însa si epoca în totalitatea ei.Nu este astfel greu de vazut opera lui Kassner în ansamblul ei drept cea mai universala,literalmente cea mai inteligenta din literatura secolului XX.Universalitatea se dezvaluie în tematica,inteligenta în patrunderea formala si în iluminarea materialului tematic"=Klaus Gunther Just,Von der Grunderzeit bis zur Gegenwart.Die deutsche Literatur der letzten hundert Jahre,Bern.u.Munchen,1973)