[alali]

Nu inteleg de ce se tot pune accent pe "nebunia" lui Phillip. Nu e nicio nebunie. E din contra, o prea puternica autoconstientizare. O luciditate excesiva. Cam ca si boala despre care ni se pomeneste intru inceput si sub zodia careia sta intreaga desfasurare a actiunii. (Sindromul Stendhal)
Am avut de curand ocazia sa urmaresc interviul acordat de Trier cand a fost cu filmul invitat la festival in Spania. Omul vorbeste doar tde maturizare, de imposibilitatea de a trai cu constiinta ca exista atat frumos de exprimat..., dar cand artistul trece la reprezentarea propriuzisa a sublimului, simtind ca el este capabil sa creeze ceva incomensurabil totusi, lucrul nu iese pe masura dorintei sale. Iar asta duce la o incompatibilitate cu starea de existenta, cu acceptarea naturii limitate a individului.
Asa spune el e si cazul realtiei lui Phillip cu Kari. E o dragoste genuina, dar pe care el este incapabil sa si-o exprime, pana la acea "criza de iubire" pe care o face la ea la serviciu. (sincer nu imi place aceasta explicatie, dar, daca e ceea ce s-a intentionat, asta e)
Mai spunea Trier ca asta a fost inclusiv ideea de a prezenta calatoriile in strainatate. Adica a fost inspirat de cam toti marii scriitori, dar nu numai, Norvegieni, care au scris marile opere dincolo de granite. Si da si exemple: Ibsen cu “Peer Gynt” in Italia, Knut Hamsun care pentru a crea calatorea in permanenta. Chiar si pictorii, cam toti au preferat Parisul sau Berlinul.
Concluzia e clara. E un film pe doua planuri. Cel al creatiei, al artistului care are nevoie de izolare, dar si cel al tanarului in drumul spre maturitate care experimenteaza viata in doi. Si spune regizorul ca asta l-a determinat sa realizeze acel grup de prieteni, un artificiu nenecesar, dar introdus cu scopul de a prezenta diferite caractere de tineri. Si aici ii prezinta pe toti, spunand ca cel mai repreentativ este Henning, un asshole, (chiar asa il numeste), care totusi, apare in final la propria nunta, deci o maturizare fara doar si poate.

Legat de titlu, spune clar ca in Norvegia termenul de Reprise are o conotatie destul de ingusta, referindu-se la rerun-ul, adica reluarea tv. Dar poate fi interpretat si ca o retraire a mai tot ce se intampla in film. O vara intre prieteni care retraiesc intamplarile din vara trecuta, o relatie care reincepe la Paris acolo unde a debutat, un scriitor care este respins si redebuteaza, iar cea mai comica explicatie a spus el ca e raspunsul pe care i l-a dat unui reporter care i-a marturisit ca filmul e atat de complex incat trebuie revazut, iar Trier i-a raspuns ca, doar asa se si numeste filmul... (ma rog, in video suna mult mai bine).