|
* * *
Sub nopți de primăveri, pămînt;
Prin mișcătoare neguri, gîndul,
Străin de-al vieții sterp frămînt,
Silit a-i asculta frămîntul.
Din neființă ies și vin
Spre el cuvînt și necuvînt,
Ademenind, sunînd a plin,
Din veci în pururea curgînd.
Ci iată zorii! Umbre mor,
Învolburate neguri cad.
Spre timp de zi fără de nor
S-avîntă gîndu-nseninat.
(1856, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|