[alali]

Wow! Ce film! Deloc pe gustul meu.... dar si asa o sa incerc sa fac o analiza a lui prin ochii mei, cat mai neutra posibil, ca deh, nu doar preferintele conteaza.

Dupa o indelunga rumegare a acestei productii, am fost determinat sa incep documentarea despre acest Yukio Mishima, numele real Kimitake Hiraoka, necunoscut pentru mine pana acum.
Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost: Cat este adevar si cat scenariu al acestui biopic?
Asa cum se gasesc peste tot referiri la adresa acestui scriitor, biografia lui incepe cu precizari de genul: "asa cum ni se relateaza de catre regim". Este foarte important pentru orice privitor sa aibe in permanenta acest aspect in minte, pentru a putea privi realist aceasta productie.
Automat, gandul ce incepe sa te bantuie este cat din aceasta "dovada de barbatie" este autentica si cat este de fapt intentie de promovare de sine, a propriei opere? Am gasit o precizare a biografului lui Mishima, John Nathan, in care se spune ca Mishima ar fi fost constient de inutilitatea planului sau. Deci, stiindu-l "un las" asa cum s-a descris inca de tanar prin dezertarea din serviciul majestatii sale, de unde aceasta dorinta de jertfa pentru aceasta forma de guvernamant cand, chiar el marturiseste ca, "avea credinta ca doreste sa moara pentru imparat, cand de fapt nu dorea sa moara deloc."
Filmul chiar are acea punere scena teatrala a sacrificiului, ce arunca voit un semn de intrebare asupra acestui act de curaj in aparenta.
Revenind la film, ca si proiect cinematografic, cele 4 parti au si patru mesaje diferite. Daca frumusetea ne este relatata ca o traire naiva, ce poate fi gasita doar atunci cand nu ai dobandit cunoasterea de sine, constientizarea a ceea ce vrei sa fii, (acel baiat neinitiat in tainele vietii, balbait, fara prieteni, virgin), arta este opusul acestei beatitudini ingenue.
Astfel frumusetea nu poate fi creatoare. Frumusetea "sufoca" persoana, "o otraveste" si astfel e incapabila sa creeze. Chiar Mishima spune ca poeziile create in acea perioada erau proaste.
Manifestarea artistica incepe odata cu gasirea unei muze si nu in ultimul rand a durerii, a suferintei. Atat fizice cat si emotionale. Pentru a compune trebuie sa fii ranit.
Daca in Kara no Kyokai m-am ratacit de multe ori prin desisul motivelor si simbolurilor, care si acum cred ca intentionat au fost inserate, nicidecum doar asa, de spoiala de suprafata, aici intregul film este o mare metafora.
Totul slujeste la transpunerea de idei. Dialogul, incarcat pana la refuz de metafore pentru orice remarca banala, culorile care alterneaza de la contrastul suprem alb-negru, la culorile normale, firesti ca mai apoi sa avem acele decoruri saturate pana la refuz de tonuri stridente, (oarecum specifice traditiei si culturii asiatice), tabloidizarea oricarui cadru ce face referire la cele 3 scrieri ale lui Mishima prezentate in film, totul, absolut totul vibreaza, vorbeste, transmite. De aici si sentimantul de obositor in cazul meu, o oboseala provenita din tot acest teatru, din toata aceasta incarcare din toate aceste emotii ce izvorasc pana si din decor. Mult prea poetic pentru mine, recunosc.
Un 3 stele, o nota neutra din partea mea, doar asa ca sa nu intervin in procesul de votare prea mult.

Ps. cel mai interesant aspect pentru mine a fost aceasta convertire a asiaticului Mishima la cultura greaca, ceea ce l-a influentat enorm in toata viata si creatia lui ulterioara. De la modelarea trupului, in stil elen, pana la sacrificiul suprem.
Totusi raman doua intrebari fara raspuns sau, poate, cu prea multe raspunsuri.
1. si-a regizat propria moarte pentru a da o noua dimensiune operei sale sau a fost intr-adevar un crez patriotic, nationalist?
2. daca " a crea o opera de arta si a deveni frumos este tot una", de ce atunci mesajul filmului este exact invers? Mesaj prezentat atat de explicit.