|
Stiu eu...? Greu de spus... Aici e vorba de nuante de mare finete... de o îmbinare foarte precis echilibratä între realist si nonrealist, astfel încât artificialul sä fie totusi credibil... Culmea - consider cä un exemplu îl oferä amärâtul äla de "Spiderman" vechi, de prin 1975... Filmuletul era ridicol, dar personajele umane aveau exact falsitatea unor figuri de benzi desenate: pär parcä modelat din plastic, ten ca de portelan pictat... Nici nu stiu cât o fi fost deliberat, si cât "gresealä reusitä" - dar îmi dädea starea respectivä. Era cam singurul lucru care mi-a pläcut la pelicula aia.
|