[Pitbull]

"Hellboy II: The Golden Army" - Spectacular fãrã inefabil
Fromulaic pân-la Doamne-Doamne

Meritã sã vedeþi noua dezlãnþuire de fantezie imagisticã a adorabilului nebun de del Toro, cu condiþia de a nu vã duce ca la pomul lãudat. Nu încape nici o îndoialã cã anii de trudã pe tãrâmurile horror-fantastice ºi-au pus pecetea, chiar ºi la nivelul cvasi-perfectului "El laberinto del fauno" - a cãrui splendoare artisticã transcende pânã ºi scabroasa propagandã comunistã. Aceeaºi pãsãricã politicã de extrema stângã, în ochiºorii cãreia Franco era "fascist" ºi naziºtii nu pot fi decât da bad guyz, le-a plasat celor din urmã în braþe un drãcuºor inocent care, smuls din labele lor jegoase, devine un apãrãtor al the good side of the force. Din fericire, "Hellboy" (2004) scãpa de tezism cu ajutorul umorului, ceea ce i-a creat ºi o oarecare popularitate.
Iar de la popularitate la sequel nu-i decât un pas. Revenind la dragostea... nu dintâi, ci de-acum patru ani, Guillermo del Toro îºi dã frâu liber imaginaþiei în materie de teme, idei ºi fãpturi magice - iar la nivelul dramaturgiei ºi a structurii (preluatã dupã benzile desenate ale lui Mike Mignola) picã-n cele mai banalizate formule. Hodoronc tronc, elfilor d'au delÃ* li se nãzare sã ne cucereascã puþin, dând nãvalã-n lumea noastrã cãlare pe-o armatã de robotoizi din aur cu-o anima de foc într-înºii - spre a cãrei înfocatã animare trebuie sã se încropeascã la loc o coroanã ruptã-n trei. Noroc cu super-secreta ºi supra-C.I.A. Agenþie de Apãrare Paranormalã (sau cam aºa ceva), care are-n dotare draci, pirokinezici, amfibieni, ectoplasme ambulante ºi alte bâzdâgãnii cu super-puteri, temperamente inflamabile, orgolii imbatabile ºi maniere din cele mai distinse, ca sã-l opreascã pe mizerabilul Prinþ Nuada, cãruia degeaba-i tot zice geamãnã-sa monozigotã Nuala cã nu-i frumos ce face.
Deºi de-o cuminþenie compoziþionalã de-a dreptul matematicã, scenariul lui del Toro e formulaic pân-la Doamne-Doamne. Cã preia ad-litteram morfologia basmului (chiar din moºi-strãmoºi, de dinainte de Propp) nu-i rãu - dar nici din cale-afarã de bine, câtã vreme n-o îmbogãþeºte cu nimic, pânã la limita unei previzibilitãþi atât de plicticoase, încât pe treimea medianã a filmului (taman când la carte scrie cã trebuie sã creascã inexorabil tensiunea), începe sã-þi umble mintea creanga, aºteptând cu nerãbdare uºor iritatã dezlãnþuirea finalã. Care dezlãnþuire e foarte frumos filmatã, nimic de zis. Armata de Aur (oricum incomparabil mai inspiratã decât cohortele de teracotã din neprivibilul "Mumeaua 3") umple frumos decorul halucinant al cazãrmii-sanctuar subterane, ºi se miºcã absolut spectacular - secvenþe-rapel: când ectoplasmaticul Johann Krauss, vãrsându-se din scafandru-i morfator, ia în posesie un rãzboinic-de-aur ºi le-o trage celorlalþi, sau când bucãþile de armuri sfãrâmate încep sã fojgãie grabnic ca gândacii de bucãtãrie, reconstituindu-ºi luptãtorii ce pãruserã spulberarisiþi definitiv ºi iremediabil.
Se mai remarcã uriaºul acva-plãntos care face prãpãd prin New York - inclusiv tuºa ecologistã ("dacã-l distrugi, eºti de neiertat, cãci e ultimul din specia lui!") pe care, din pãcate, nu ºtim cum s-o luãm: în serios, sau la miºto? Deja menþionatul Krauss e un alt personaj inspirat ºi hazliu, cu toate marotele lui germanice ºi replica finalã: "Sã-mi sugi schwanshtuckerul ectoplasmic", rostitã de vocea lui Seth MacFarlane (pe mobilitatea corporalã a lui James Dodd, pitit în costum), dar caimacul îl iau Abe Sapien, ªambelanul ºi Îngerul Morþii, toþi trei întruchipaþi de acelaºi versatil Doug Jones, care acum doi ani a fost Faunul ºi Omul Palid (totuºi, nu putem sã ne întrebãm: ce-o sã se facã del Toro când lumea se va sãtura de monºtri filiform-coregrafici fãrã nas ºi bãrbie, ºi cu ochii puºi te miri pe unde - în palme la Omul Palid, pe aripi la Îngerul Morþii; va avea atâta minte sã inventeze ºi altceva, sau o s-o þinã tot aºa pân-la loc comanda?).
Dau chix, din pãcate, tocmai eroii principali: Liz Sherman (Selma Blair), cea focoasã la propriu ºi inexpresivã la ºi mai propriu, amintind prin falsitatea ei de "Fantastic Four" (reþinând cã seria Hellboy are ambiþia unui nivel oleacã mai rãsãriþel decât pulpismele Marvel), ºi însuºi Hellboiu', a cãrui butucãnoºenie voitã transpare ºi extra-artistic, în masca (facialã, pectoralã ºi codalã) greoaie ºi neinspiratã compusã de Orso Balla ºi echipa sa de treizeci ºi patru de machiori, coafori ºi prosteticieni. Nici interpretarea lui Ron Perlman nu ne dã pe spate (mã rog, nici nu prea are cu ce, omul fiind nu atât un maestru, cât mai degrabã un maistru al rolurilor ieftine, vocilor din off ºi replicilor de joc video); aici, e rigid, cu chipul fixat în mereu aceeaºi expresie diabolic-duios-siktiritã, dominatã nefericit de cioturile pilite ale coarnelor, nepermis de mari pentru douã apendice faciale care nu fac nimic, niciodatã. Noroc cu gemenii Nuada/Nuala (Luke Gross ºi Anna Walton), care compun un elf rãu ºi-o elfã bunã cât de cât expresivi ºi credibili - deºi soluþia finalã a surioarei se ghiceºte încã de când aflãm cã-s univitelini (cu toate empatiile, simpatiile, telepatiile ºi thanatopatiile pe care le presupune ist statut).
Din întreg demaisusul cumul savant de sclipiri ºi bãltiri, se distinge cel mai gravid (cã "pregnant" sunã ca dracu') reþeta deja exploatatã pânã la saþietate a coexistenþei dintre fantasmagorii ºi prozaicul socio-politicotidian de parc-ar fi cel mai firesc lucru. La super-eroii Marvel e de acceptat - face parte din convenþie. La "Hancock" era de tolerat - fãcea parte din contraconvenþie. Dar dacã o singurã datã mai vãd un ciclop, gozdillã sau vestalã de pe Ganymede dând interviuri live la C.N.N., vã promit cã mã duc la ei ºi-i bat. Numai sã-mi dea vizã.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
14 octombrie, 2008, h. 02:00-03:04
Bucureºti, România