[ilustra.films]

Un alt debut interesant in lungmetraj (altul decat al regizoarei Ioana Uricaru) este filmul "Coboram la prima" al regizorului ( independent) Tedy (Tudor) Necula.

Filmul prezinta viata catorva persoane captive intr-un vagon de metrou, intre statiile de metrou din cauza unei defectiuni, pentru aproximativ 70 de minute, la o zi dupa incidentul Colectiv.

Proiectul de film este extrem de curajos, conditie esentiala de altfel de indeplinit pentru un film de debut, pentru a trage atentia, cu privire la subiectele tratate. Intalnim teme sensibile in drumul nostru prin poveste iar regizorul reuseste sa aduca putina lumina acolo unde aceasta lumina este necesara, privind subiectele discutiate. Si de aici, se poate vorbi despre acest "primul film inspirational", mesaj pe care afisele si trailerul l-au afisat.

Ca film inspirational cauti, cel mai important aspect pe care povestea ta trebuie sa il atinga este impartialitate. Impartialitate care poate fi transpusa (sau nu) in interiorul spectatorului doar daca drama personajelor este bine construita. Ceea ce a si cautat regizorul sa se intample. Si de aici se poate construi simpatia pentru persoanje si deci, dorinta noastra de a urma filmul...

Dar aceasta dorinta de a urmari filmul s-a pierdut undeva intre statia de metrou (unde incepe filmul) si oprirea trenului intre statii si continua pana la minutul 20...: primele 20 de minute sau mai bine, par un fel de tirada de informatii cu privire la persoanje in incercarea regizorului de a ne face a simpatiza personajele. Iar personajele m-au impedicat cumva, datorita importantei dramei fiecaruia, sau a defectului de a prezenta drama fiecaruia ca fiind importanta, sa identific personajul central al acestui film. Si daca vorbim de un colectiv de personaje centrale si anume toate personajele despre care se discuta in linii mari, prezinta un personaj central, unic, al filmului atunci da, pot sa spun despre acest lungmetraj ca este unul notabil. Revin insa la tirada de informatii pe care regizorul o insiruie in primele 20 de minute ale filmului si anume - lipsa unei muzicalitati intre cadre. Regizorul sare de la un persoanj la altul fara ca spectatorul sa fie lasat sa digere ceea ce tocmai a auzit. vazut ca fiind prezentat pe ecran. Astfel ca spectatorul nu apuca sa se identifice cu niciunul dintre personaje. Singurul persoanj care iese in fata este cel al copilului insa chiar si el se pierde, pe buna dreptate, printre zecile de probleme ale fiecarui persoanj, ca sa nu mai vorbim de drama principala a filmului - incidentul Colectiv.

Apoi regizorul prezinta doua ploturi importante carora pare-se, nu le da o finalizarea asa cum se intampla cu celelalte ploturi. 1. doua din personajele centrale vorbesc cat de bine era inainte de '89 din care regizorul (care nu e trecut si ca autor pe prima pagina a scenariului insa chiar si asa... este regizorul filmului) vrea sa ma faca sa cred ca e comunist? 2. un alt personaj vorbeste despre faptul ca problema este ca tinerii (de azi) nu sunt batuti - ceea ce ar trebui sa ma faca sa cred ca regizorul este deacord cu abuzul fizic domestic? Nu vreau sa fiu inteles gresit aici: doi batrani pot vorbi fara probleme ca le era bine atunci, inainte de '89 dar daca aceiasi 2 batrani, ii trimiti in timp sa zicem cu vreo 15 -20 de ani, aceiasi oameni, SANSE MARI, s-ar fi batut cu pumnii in piept ca ei au iesit la revolutie. Doar pentru faptul ca o societate se zbate in democratie asta nu face teroarea si barbarismul dintr-o dictatura mai luminoasa... . Cat priveste celalalt subiect al "bataii care e rupta din rai": traiesc cu doi nepotei acasa. Cateodata imi este foarte greu sa ma impun ca om matur. Ba chiar sunt nevoit sa ridic usor tonul sau sa amenint cu nuiaua insa o spun cu mana pe inima - faptul ca ei nu cresc in teroarea psihica in care am crescut eu de exemplu ii face sa fie mult mai deschisi la ceea ce se intampla in jurul lor. Cu alte cuvinte, se dezvolta armonios! Nepotelul de 3 ani chiar are propriile idei pe care si le impune cand stie ca trebuie sa faca asta. Sunt lucruri sensibile care pot fi tratate de la caz la caz. Insa bataia fizica asupra copiilor nu este ceva ce poate fi abordat asa... sub soarele liber pentru ca avem ceva de spus.

Regizorul alege bine muzica si compozitorul, Lex Dumitru, acesta aflandu-se si el la prima lui colaborare de importanta privind muzica in film de ficitune (lungmetraj) - proiectul lui de anvergura anterior numindu-se "Bucharestless". Mi-a placut faptul ca a ramas cu atentia indreptata spre sensiblitatea dramei cat si a mesajului spiritual aducand cheia de optimism acolo unde era nevoie de ea.

Jocul actoriesc este bine cantarit si voi puncta actorii care mi-au atras atentia din acest punct de vedere (incepand cu cel mai bun joc actoricesc construit): Teodora Mares, Tudorel Filimon,Iulia Dumitru (acestia sunt actorii care sunt credibili pe ecran, din punctul meu de vedere)

Imaginea filmul este atent construita. Pentru un proiect cu o asemenea complexitate de caractere si ploturi insa au fost cateva cadre care au taiat din capul personajelor complet la un moment dat. Daca ajungeam la Q&A il intrebam pe regizor daca e o chestie regizorala sau nu. Insa aceste taieri mi-au parut complet ne la locul lor.

Montajul, iar extrem de dificil de realizat cu o asemenea poveste, pare lipsit de ritmicitate, in special in cele faimoase aproximativ 20 de minute. Si daca ii lipseste ceva acestui film atunci acest minus intra clar la capitolul montaj.

Am vorbit de montaj ca fiind lucrul defectuos al acestui film, daca e sa fie unul. Tot asa pot spune ca daca este sa vorbim de un aspect merituos al acestui film atunci acesta este sunetul. Face parte din procesul de montaj dar complet separat, sunetul poate inflientata drastic calitatea unui proiect de film.

Astfel ca vorbim de un sunetist care isi face treaba binisor pe platou (anumite replici au fost dificll de ascultat), vechea problema a filmelor romanesti - sunetul, insa in mare parte, calitatea sonora este de inalt nivel; si apoi vorbim de un mixaj de sunet creativ, bine gandit si pus la punct. Sunetistul de la filmare este deobicei un om diferit fata de cel care mixeaza sunetul la montaj. Daca sunetul e lucrat tot de monteur atunci vorbim clar de un film independent. Iar acesta este cazul in majoritatea situatiilor de gen.

Din punct de vedere creativ deci, mixajul de sunet are calitati. Ambientul este folosit cu maiestrie in a reda anumite stari sau a completa actiunea de pe ecran. Ca e vorba de un tren de metrou care trece pe langa trenul nostru defect sau un sunet care se aude de undeva din tunelul metroului, acestea aduc un plus clar dramei filmului si chiar a sentimentului cinematografic in final.

Nu pot identifica sunetistul si nici monteurul filmului deci nu le pot preciza numele aici. Indata ce aflu informatia voi completa acest post.

Personajul copilului este atent gandit. Intradevar, e un persoanj care reda un soi de viziune intregului film, o viziune cinematografica se poate spune. Tomas face un rol puternic jucand un copil cu nevoi si cred ca avem sanse mari sa vedem pe mai departe o evolutie cel putin promitatoare a acestui mic actor. Un mare filmaker spunea (cred ca Chaplin) - "introdu un copil sau un caine in povestea ta, iar oamenii se vor uita (daca si ploturile ajuta).

Felicitari regizorului insa pentru curajul de a costrui o poveste care sa se desfasoare ca actiune, intr-un singur loc. Este un lucru bun de stiut faptul ca acesta avea sa fie un proiect extrem de dificil caruia Tedy Necula a dedicat filmului intreaga sa pasiune si pricepere cinematografica. Jos palaria pentru faptul ca acest film a fost dedicat maiestrului Radu Gabrea, regizorul care l-a adus pe Tedy in atentia publicului si a adus cinemaul in atentia lui Tedy (prin filmul Noro).

Felicitari si pentru campania masiva. Am trecut din intamplare pe la Unirii si acolo erau cativa oameni care tineau un baner care vorbea despre film si o doamna striga si invita la film oamenii. Iar oamenii, de asemenea intrau si interactionau cu ceea ce se descria de catre doamna - unii purtand chiar conversatii lungi cu cei care tineau banerul.

In concluzie, filmul este atat de inspirational pe cat vor oamenii sa fie. Nu am sa votez comunism, daca o sa se puna vreodata vorba de votat. Mai bine imi dau o pastila rusii sa ma duc pe alte planete, fara sa ma bage in lagare sau eu stiu la ce torturi sa ma supuna. Cat despre a bate copii - nici atat. Desi unii merita o nuielusa replica din film clar nu trebuia sa fie (copiilor din ziua de azi)"... le lipseste bataia, asta le lipseste lor". Altfel, da...filmul ma face sa sper ca putem sa ne unim in binele tuturor, fie ei tigani, evrei sau... in mod special, copii cu nevoi speciale.