Prima mea impresie a fost ca "La chamade" e un vehicul pentru Catherine Deneuve. Dupa ce l-am vazut, am remarcat insa ca e adaptarea unui roman de Francoise Sagan, cu scenariul scris chiar de autoare impreuna cu regizorul Alain Cavalier. De fapt cred ca a fost prima adaptare pentru film facuta de Sagan a unei carti proprii, ceea ce ar putea explica partial senzatia ca ceva nu se leaga. Din pacate nu am citit cartea, asa ca nu pot sa-mi dau seama daca problema vine din materialul sursa, sau din presiunea de a-l transforma intr-un film comercial si inca unul cu un star precum Deneuve.

Lucille, personajul intrerpretat de Deneuve, e o femeie eleganta si frumoasa, care are o relatie cu Charles, un barbat bogat si mult mai in varsta ca ea. Inainte de a apuca sa cunoastem personajele, Lucille sare in patul lui Antoine, un barbat mai tanar, care o cucereste aparent doar cu o privire si o plimbare cu masina. E un inceput slab pentru un film care vorbeste despre relatii intre oameni: ca sa ai asa ceva trebuie intai sa existe oamenii. E greu sa fii emotionat de o despartire dintre doi necunoscuti. E de asemenea dificil sa simti empatie cand doi necunoscuti se indragostesc, cu atat mai mult cu cat aceasta dragoste nu e prea veridica. Vedem intr-adevar ca Antoine e tanar si frumos si asta ar putea explica atractia sexuala, dar Lucille e indragostita lulea din primele clipe de personalitatea lui, care e mai degraba inexistenta.

Antoine locuieste intr-o camera cu o biblioteca mare, iar filmul sugereaza ca a si citit cartile, dar asta e practic imposibil de detectat in personaj in sine, care e mai vulgar si mai lipsit de rafinament decat rivalul lui bogat. Dorintele sale sunt simpliste: o familie banala, un copil, o sotie care sa munceasca ca sa aduca bani in casa. Neindemanatic in alegerea hainelor, lipsit de interes pentru muzica clasica, singurul foarte scurt moment care il face sa para vag viu intelectual e interesul pentru un film de Bergman, despre care insa evident nu zice nimic. Charles face o observatie destul de corecta: Antoine o iubeste pe Lucille cu egoism, in timp ce el o iubeste pentru ea insasi.

Lucille il paraseste pe Charles si se muta in casa proletarului Antoine, ocazie sa dea piept cu greutatile vietii obisnuite: isi ia un servici, merge cu autobuzul. Cam aici, pe la jumatate, incepe sa se inchege filmul, pentru ca in sfarsit face un efort sa contureze personajele, in special pe cel principal. Pentru prima data o vedem pe Lucille nu ca parte a unei relatii amoroase, ci ca om, discutand cu alte persoane, confruntandu-se cu adaptarea la un alt stil de viata. Deneuve e foarte frumoasa, dar are un aer usor vacant: asta o face potrivita in rolul de femeie trofeu, stralucitoare, insa e mai putin credibila ca fiind intens indragostita. Partea asta a filmului, in care nu trebuie sa para topita dupa Antoine, ci sa se confrunte cu un serviciu care o agaseaza si nu i se potriveste, sau cu un mediu mult sub stralucirea ei, e mult mai credibila si mai naturala. In sfarsit am inceput sa simt ceva pentru ea, un fel de simpatie pentru greutatile prin care trece, pentru ca altfel genul asta de personaj-diva nu e pe gustul meu - your mileage may vary.

Finalul este destul de natural, Lucille intelege ca locul ei e alaturi e Charles cel rafinat si bogat, chiar daca mai putin sexy. Nu pot deloc sa o contrazic. Daca ar fi existat o flacara palpabila intre Lucille si Antoine, daca scenariul si actorii m-ar fi facut sa cred cu adevarat ca sunt indragostiti nebuneste unul de celalalt atunci am fi avut o drama emotionanta. Asa insa avem un film care merita vizionat mai mult pentru patina epocii si pentru frumusetea protagonistilor.

2 stele