??* Salvatore Quasimodo: "Zi după zi"/"Giorno dopo giorno", poetul italian, născut 1901 august 20, în urmă cu 120 de ani :<<Fiecare stă singur pe inima pământului
străpuns de o rază de soare
și de=odată e seară.>>
● În "59 decembrie 10 primește un contestat = (îndeosebi în Italia) = premiu Nobel pentru literatură = (scriitorul Emilio Cecchi, publică un critic articol în "Corriere della Sera", intitulat "A caval donato non și quarda în boca"/ "Calul de dar nu se caută în gură", acuză Academia Regală de Științe din Suedia că nu cunoaște temeinic literatura italiană) = susținuți fiind mai reputații și favoriții Montale și Ungaretti) ●
??* S. Quasimodo : unul dintre poemele emblematice : <<Plângere după sud>> :
***
** Luna roșie, vântul, culoarea ta
de femeie din Nord, necuprinsul zăpezii...
Inima mea e de=acum prin aceste livezi,
în aceste ape tulburate de neguri.
Am uitat marea, gravul ghioc
în care se=aud kaufland păstorii Siciliei,
cântecul stins al cadrelor legănate pe
drumuri
pe unde roșcovul freamătă=n aburul
miriștii
am uitat migratoarele stoluri de cocori
și erodii
plutind prin văzduh, peste verzi năluciri
de podișuri,
pentru câmpiile și fluviile Lombardiei,
Dar omul pretutindenea își strigă
destinul unei patrii.
Nimenea n=o să mă=ntoarcă vreodată
în Sud.
Oh, Sudul a obosit să tot târască morții
spre mlaștina albă=a malariei,
a obosit de singurătate și lanțuri,
gura i=a obosit să mai blesteme
semințiile care strigară moartea
cu ecoul fântânelor lui,
care=i băură sângele inimii.
De aceea flăcăii lui se=ntorc înspre munți,
își înfrânează caii sub giulgiul de stele,
mestecă=n dinți flori de salcâm pe cărări
din nou roșii, iarăși roșii, mereu roșii.
Nimenea n=o să mă=ntoarcă vreodată în Sud.
Și seara aceasta plină de iarnă
e iarăși a noastră, și=aici lângă tine=mi repet
contrapunctul absurd de mâine
și dulce blândețe
o plângere de dragoste fără dragoste.**
***
“Nostalgia sicilianului Salvatore Quasimodo (1901-1968), laureat, în 1959, al premiului Nobel pentru literatură, „include un regret ca o vinovăţie sublimată, o durere de a nu fi găsit un ideal modus vivendi al poeziei şi al prezenţei siciliene. „Plângere după Sud”, una dintre culmile poeziei sale, impresionantă printr-o extremă acuitate lirică, are de aceea subtextul pregnant al părerii de rău: am optat pentru viaţa generoasă, pentru dragoste, pentru linişte, pare să spună acest subtext, am naufragiat, uitând însă ostrovul ce mi-a luminat copilăria, abandonându-l pe totdeauna cadenţei sale tragice, între farmec inefabil şi spectrala mizerie. (…)
Quasimodo este unul dintre poeţii a căror operă poartă pecetea desăvârşitei unităţi într-un asemenea grad, încât poemele se pot lipsi de titluri, devenind simple elemente ale întregului operei sale. Aceasta este o caracteristică a poeziei contemporane, iar o alta, prezentă în egală măsură în opera lui Quasimodo – mai cu seamă în volumele de după război – este acea simplitate cu efecte atât de stranii şi de neaşteptate, care domină poetica modernă.”/ = reține A.E. Baconsky
***
??* Bino Sanmiantelli, scriitor italian : august 1942 = în articolul "Ultimii douăzeci de ani ai poeziei italiene" :
**Din decadentismul european îi lipsește lui Quasimodo surâsul de umilință, îi lipsește sugrumatul zbucium ironic, deznădejdea firească. De aceea, lucrările sale apar grozav de literare. Dar nu numai aceasta era în versurile sale. Se ridică din ele și o lume mai adevărată, sau mai puțin prefăcută, de senzații subtile : impreunari nebănuite de cuvinte, metrică fină, rărită. Toate tonurile fizicitatii nu rezultă din poezie, ci exaltă prin valoarea cuvântului. Despre Quasimodo este nevoie să vorbim anume din cauza acelui <<quasimodismo>> care, la un anumit punct, a colorat scena poetică și polemică italiană, între anii 1930 și 1940. Opera poetică a sicilianului Quasimodo, când nu ajunge = în rare și cu rare iviri = la adevărata poezie, rămâne acuma ca un viu document al obisnuintii. Si violența sa, îndrăzneala sa aproape insolentă, dorința sa de a se constitui ca un exemplu ermetic de poezie, au lăsat o urmă foarte lesne de identificat.**/ (revista Fundațiilor Regale, traducere Mariella Coandă.)
***
(<<Elegie>>)
**Înghețată mesageră a nopții,
te-ai întors limpede la balcoanele
caselor distruse, să luminezi
mormintele neștiute, resturile părăsite
ale pământului încă fumegând. Aici zace
visul nostru. Și solitară te îndrepți
spre nord, unde toate lucrurile fug
fără lumină spre moarte, iar tu reziști.**