|
Cele trei momente de nuditate ostentativa din “Marti, dupa Craciun” au in opinia mea o explicatie strict estetica. Sunt varfuri de lance ale realismului. Lucrurile la care sunt supusi actorii fac parte din metodele supreme de sfidare a aparatului de filmat (=element intruziv generator de artificialitate). Aceste optiuni ale autorului sunt culmi ale tupeului (sens pozitiv) prin care incearca sa faca abstractie de povara camerei. Ceea ce noua ni se pare sensational si consternant, in conventiile filmului e ceva cat se poate de firesc. Atitudinile nediscriminatorii si indiferente ale regizorului fata de elementele senzationale-in-sine si cele banale-in-sine, dar toate firesti in contextual discursului sau, sunt gesturi necesare de auto-anihilare ale papusarului artificializator din persoana regizorului, in favoarea realismului si a vietii.
|