[victor_homescu]

(Pentru gândirea creştină, dragostea este Dumnezeu Însuşi, adică, mai exact, Dumnezeu este arătat şi apropiat ca dragoste, iar lumea toată, cu lucrurile şi cu temeiurile ei, nu este decât produsul acestei dragoste. Acesta este punctul cardinal care deosebeşte ideea creştină despre Dumnezeu de toate celelalte idei despre Acesta. Creator, atotputernic, omniprezent, atotţiitor sunt caractere pe care le găsim şi în alte metafizici prin analogie. Dumnezeu iubitor, creator şi ţiitor din dragoste al lumii şi răspânditor de har rămâne o dezvăluire proprie doar Bisericii creştine. Cuvântul în creştinism nu e doar o expresie abstractă a „temeiului” oricărui lucru. Nu e o formulă sau un obiect formal prin care se explică lumea şi cele ce se petrec în ea. Cuvântul, Logosul, Cunoaşterea întemeiată nu reprezintă nici măcar un atribut al divinităţii. Logosul este Dumnezeu Însuşi)
(...)
Fără religie și istoricitatea lui Iisus lumea e un imens pustiu de sare și cenușă.Pacatosi suntem.De cai de indreptare avem nevoie. Dar caile astea le avem. Si singura scapare e sa nu le smintim. Asta era singura intrebare: societatea romaneasca e primejduita. Trebuie spre a o salva sa ne schimbam Biserica (cum vor unii) sau sa intoarcem oamenii la ea, asa cum e, ortodoxa, neclintita?Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism, cum n-a fost nici cea care pleaca.Ci,tot veacul, vremea ce vine, e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti, [dupa] cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!
(...)
Crestinismul nu e un drum cu stalpi pe care scrie,la stanga,la dreapta. El se impaca cu libertatea launtrica. Dar aici e diferenta pe care o face Sf. Pavel intre Lege si har. Sf. Augustin zicea: Iubeste pe Dumnezeu si fa ce vrei. Dar accentul trebuie pus pe prima propozitie. Fa ce vrei, da. Dar cand ai ajuns sa iubesti pe Dumnezeu nu mai poti sa vrei unele lucruri. Ceea ce se realizeaza aici e impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu. Dar asta nu sta in puterea omului fara harul lui Dumnezeu si Ajutorul Lui.Acolo unde mintea noastra a modernilor inclina catre scepticism, catre negare, acolo tocmai cantaretul Icosului scoate un motiv de mai tare adorare intru Bucurie.Ceea ce pierde prin aceasta lumea moderna, este intelegerea sensului real al suferintei. In lumea omului modern, durerea nu are loc.Toata stradania lui e sa o inlature si daca, dintr-o intamplare, nu reuseste, el nu se poate potrivi cu ea. Nu-i poate afla rost. Ci moare launtric, deznadajduieste sau se-ndraceste.Intelgem acum rostul fericirii pamantului si setea omului care-si stie zilele numarate, pe-o planeta pierduta in puzderia materiei, nascuta fara rost. El a ajuns sa aiba constiinta existentei sale proprii si a valorii ei fara pret, si pe aceasta lupta s-o invesniceasca cu patima deznadajduita a celui fara aparare, a carui moarte de tot nu e dacat amanata.
(...)
Bogatia, ideal suprem al omului ahtiat sa smulga vietii cat mai multa si cat mai intensa bucurie pamanteasca, in scurtul ragaz ingaduit omului pentru asta; puterea, care e mijlocul de a dobandi bogatia; iscusinta, galceava, banuiala, ne-ndurarea, lauda de sine, care sunt sculele cu care dobandesti puterea si cu care o tii atunci cand ai dobandit-o, alcatuiesc valorile esentiale ale codului moral modern, chiar atunci cand ipocrizia le drapeaza-n altele, aparent potrivnice.Ele izvorasc direct din mentalitatea demiurgica pe care am infatisat-o si sunt roadele spirituale ale prabusirii launtrice ale omului care a pierdut odata cu sentimentul transcendentei si adevarata lui idee despre sine, aceea ca era chemat la viata pentru alte minuni decat aceea de a se robi cautarii hranelor pamantului.
(...)
Rezumand ceea ce nu este crestin in felul de a fi al lumii moderne, voi spune ca e,in primul rand, aceasta indumnezeire a omului si acest amestec al lui in lucrarea dumnezeiasca a mantuirii. Pierderea sentimentului transcendentei lasa pe om in lume singur si fara sens si introduce anarhia in intelegerea lumii. Pierderea sensului intruparii rapeste omului asteptarea sfarsitului, il desface din rostul lui si-i orienteaza faptuirea asupra imbunatatirii vietii de aici.In locul transfigurarii lucrurilor in Dumnezeu, el asteapta mantuirea prin cultura si inlaturarea suferintei. Aceea ce crestinul asteapta de la Apocalipsa: cer nou si pamant nou, in care Dumnezeu va sterge orice durere si intristare si lacrimi si moarte nu va mai fi, caci toate cele dintai vor fi fost, omul de astazi le asteapta de acum, de aici, grabnic, de la faptele lui.
(...)
Fericiti cei tari, ca aceia vor stapani pamantul. Fericiti aceia care nu se vor teme de nimeni. Fericiti cei ce rad si se bucura, ca aceia de nimic nu au nevoie. Fericiti cei indrazneti,ca aceia vor avea parte de praznic. Fericiti semanatorii de vant, ca aceia se vor chema fii furtunii. Fericiti cei iscusiti, ca aceia vor afla taina multor lucruri.
Fericiti veti fi, cand va vor slavi si va vor tamaia, mintind pentru voi, caci v-ati aflat plata acum, pe pamant, si maine de voi cine o sa-si mai aduca aminte!
Mircea Vulcanescu,Crestinul in lumea moderna,Editura Cuvantul Ortodox,2013