1. faza cu tranziţia la femeia îmbrăcată non-sexy dă seama mai degrabă de ce e sexy pentru tine, T., nu de femeia aia, care este sexy. adică nu e sexiness de manga, bineînţeles, de trup de 12 ani cu ţîţe de 30, dar man, aia e în capul tău, iar la cum filtrăm sexuiala fiecare e pe cont propriu. femeia aia din parc are ce-i trebe , iar mişcarea asta naturalistă, anti-posteristă, a început în film chiar înainte de invenţia fraţilor lumiere, adică atunci, cam cu muybridge, cu zoopraxograful său în sec. XIX. poate ar fi cazul să-ţi dai şi tu un update, măcar acuma, la peste 100 de ani de la fotosecvenţele lui muybridge.. că lumea e obişnuită doar cu cosmetizările fizice aia e, punctual, treaba lumii. puştoaicele alea de plastic or fi cam ce-ţi reprezinţi TU despre ce înseamnă a fi "magna cum nuri" , dar hiperrealitatea pin-upurilor e aşa de
. pin-upurile ne umplu zilele în reclame, la sală, la jogging , la facultă, ne influenţează vieţile (u'r nuttin' widout dat bra, babe! nu zic că nu cred asemenea apeluri urgente, că mai toată lumea gîndeşte ca Twinsen desigur, şi iau măsuri, ofc, cu metrul de croitorie şi cu kilometrii de alergătură pe străzi cotite, etc. ), că să le mai văd şi în film e cam... pleonastic??
2. eu vin după o heavy session de laila pakalnina, aşa că mie seriozitatea aia de agent sub acoperire al lenuţei mie mi se pare chiar haioasă. haioasă pentru că filtrează şi ceva din afara cadrului, e felul femeii de a-şi juca rolul, de a-şi asuma jocul. 'lejeritatea' jocului vine de multe ori din profesionalism, din instrucţie actoricească, or pentru Lenuţa a o face pe nebuna înseamnă a-şi trăda 'răspunderea', cea de a fi pe ecran o figură consistentă, serioasă, oficială chiar. cum poate fi Lenuţa altfel decît mega-gravă, cînd probabil că ştie că pe ecran se trăieşte dramatic, că ecranul e dublul epurat al cotidianului, că ea nu poate fi ea însăşi decît trădînd această mitologie a filmului ca alteritate absolută, în bine şi în rău? Lenuţa ar fi prima care ar hudui producţiile lui piersic junior ca blasfemii aduse filmului ca templu. (bine, nici eu nu mă omor, sunt pe felie cu Lenuţa la treaba aia, inclusiv în ce priveşte atitudinea faţă de filmul mumblecore), dar ce apreciez eu la Lenuţa e că nu şi-o dă în petic, încercînd să o facă pe vreo chelneriţă din vreo speluncă subtropicală. mai bine ca ea - aţi văzut ce privire de consolare, de profunzime oceanică are cînd transmite punga aia de popcorn? - decît tot felul de hliziţi şi de nasoli care ajung actori peste noapte şi tot ce vor e să arate cît de streetwise sunt ei, rataţii dreaqu'.
3. cine-i zinnemann? retoric: aflu pe gugăl, deşi am compul plin, deci las pe altă dată.
4. ce-i aşa rău în a fi invizibil? nici măcar nu e nevoie să-ţi cumperi bilet, deci problema pirateriei nici nu se pune : te afli în imposibilitatea fizică, deci în justificarea morală, de a te furişa la toate festivalurile acestei lumi, prin toate avioanele care duc acolo, pe toate croazierele care te aduc de acolo, mănînci prin bufetele suedeze ale marilor hoteluri, cînd apar poze cu celebrităţi prin ziare, ştii şi tu că ai fost acolo, deşi numai tu te vezi. eu zic că depedeve monden invizibilitatea e mană cerească.. .. e adevărat că asta ar însemna renunţarea pe perioade indeterminate la popcornul Lenuţei, ceea ce e, pe scurt, inuman.
p.s. 5. cine-i Carlo? vreau şi eu să-l întîlnesc. dacă vrea personajul filmului, facem schimb de corpuri, adică corporalitatea mea cu incorporalitatea lui. va fi mai greu la început, dar cu timpul s-o acomoda. nu de alta, dar aşa mă rîcîie un dor să merg la buenos aires la bafici..