N-am mai scris de mult o poveste, de la ultima, si azi dupa-amiaza mi-am zis sa mai scriu una, daca tot e statul asta acasa cu pandemia, pentru prietenii mei de aici, dar si pentru toti care vor sa o citeasca.
Poveste (de poveste)
Era odata un om batran, foarte batran, dar nu avea barba alba (pentru ca se barbierea des, nu purta barba, asa ca nu am de unde sa stiu ce culoare are barba lui).
Batranul era un om intelept. Intelepse pe multi la viata lui, drept pentru care era renumit in bransa.
Intr-o zi, mai pe la amiaza, se trezi la usa... cu... o seara mai inainte o facuse lata. Statuse la sfat, pana tarziu, cu grupul sau de socializare care incerca sa gaseasca cea mai fericita rezolvare in privinta marinimiei pestisorului de aur, pentru ca ei inca mai credeau in el si sperau sa apara cat mai repede.
Dar pentru asa ceva nu e de ajuns numai o seara, au recunoscut ei in zorii zilei urmatoare. S-au pus de acord ca trebuiau sa continuie neaparat in alta zi.
Discutiile celorlalti prezenti alaturi de el erau de nivelul talk show-urilor, nu il depaseau.
Cand veni si randul sau ca sa spuna ce si-ar dori de la pestisorul de aur, el le raspunse ca ar dori doua nuci.
Doua nuci? Numai atat? spuse unul.
Doua nuci, obraznicule? Nuci iti trebuie tie la varsta asta? spuse altul.
El, ca sa le satisfaca curiozitatea, le-a explicat cum sta treaba in realitate. Era vorba de doua nuci neobisnuite, cum ii aparusera repetat intr-o viziune de-a sa, ca batranii au de astea cu carul. Fiecare din cele doua nuci contin cate una din cele doua mari dorinte ale oamenilor pe lumea asta, dupa cum constatase el o viata intreaga observand oamenii. Dar, cert, ei gresesc. Bineinteles, e vorba de cetatenii sanatosi numai la trup, caci cei care sunt si bolnavi nu se mai gandesc la nimic.
Si nu le voia pentru el, el avuse la viata lui ce i-a trebuit, ci pentru a-i satisface pe altii care ravneau patimas la astfel de vise.
Cu ajutorul uneia dintre nuci omul dobandea aur, iar cu alta dobandea desteptaciune, asta urmand un anume algoritm ca in viziunea mosului.
Dupa ce se trezi in acea amiaza, batranul se scutura de paie si facu ochii mari, constatand ca pe masa sa se gaseau doua nuci asemenea cu cele din visul sau. Era incredibil. Se freca la ochi si ele disparura. Zambind, isi zise ca visase. Se mai freca o data si aparura din nou. Se juca de cateva ori asa, cu aparitii si disparitii si se opri, la un moment dat, cand reaparusera.
Erau doua nuci neobisnuite, perfecte la forma, deschise la culoare, spre alb, si foarte curate, exagerat de curate, nici cea mai buna gospodina nu reuseste sa curete asa cum erau ele.
Se bucura el cat se bucura, dar se intreba unde era, totusi, pestisorul, ca el trebuie sa i le fi dat, altfel de unde sa apara acolo? Nu dadu de el niciunde, dar tot pe masa, uitandu-se mai bine, descoperi un biletel. Il lua, il deschise repede si il citi:
Ba, te-ai imbatat ca un porc, nu mai duci deloc! Eu nu mai stau, am plecat, ca mai am treaba, mi s-a deschis apetitul!
Semneaza, pestisorul de aur
Fericit ca n-a fost vis, plangea si radea, radea si plangea, exersa ca un actor in fata oglinzii pana i-a iesit asa cum dorea.
Nici nu trebui sa astepte mult ca se pomeni la usa cu doi copii care veneau la el ca sa le dea jucarele sau sa-i impace in certurile lor copilaresti.
De data asta, cunoscandu-i bine, le-a spus ca are darurile potrivite pentru ei.
Explicandu-le despre ce daruri e vorba, i-a intrebat pe rand ce nuca prefera si fiecare si-a ales cate o nuca, punandu-le bine, in buzunar.
Apoi au ascultat cuminti invataturile batranului fara barba alba, in speta, ce au de facut cu ele, cum se foloseasc.
Rabdator, mosul le povesti ca, mai intai, nucile vor trebui plantate in pamant, iar darul lor le va veni in timp, exact cand le va trebui, atunci cand se vor face ei mari. Le-a mai spus ca trebuie sa ingrijeasca pomisorii, ca sa creasca mari si sa-i rasplateasca (bineinteles, sa nu-i taie). Si neaparat sa aiba grija de nuci, sa nu le piarda.
Iar nucii, odata ce vor creste mari, ii vor rasplati.
Daca vor manca nuci din pomii lor, cel care isi alesese desteptaciunea, va deveni destept, tare destept, iar celalalt va deveni bogat, tare bogat, caci fiecare nuca va contine o cantitate de aur, dar care se precipita numai daca nuca e mancata. Va iesi el la lumina, sa n-aiba grija!
Daca vor mananca din nucul celuilalt, doar vor manca nuci si atat.
Dupa ce temina explicatiile, batranul le spuse sa plece si sa fie cu mare bagare de seama.
Cei doi pusti plecasera bucurosi, cu gandul la urmari, topaind ca niste capre pe drumul spre casa.
In drumul lor se intalnira nu cu lupul rau ci cu tatal unuia dintre cei doi baieti.
Acesta, pedagogic, ii intreba pe un ton rastit pe unde umbla, verificandu-si totodata si repertoriul de injuraturi si, multumit, dupa cateva incercari reusite, scuipa intr-o parte, satisfacut.
Cei doi copii, absorbiti de nucile lor, cu care se jucau inainte de a-i surprinde barbatul, au ramas cu nucile in maini.
Tatal copilului, observandu-le, i-a intrebat de unde au nucile si daca nu cumva le-au furat, in acelasi timp aplecandu-se si punand mana pe ele. Si in timp ce astepta raspunsul copiilor, le-a ascuns in palma si le-a spart una de alta, strangand bine nucile si mancandu-le miezul cu pofta, intre imbucaturi mai scotand printre dinti si cate un "m" cu semnul intrebarii.
Morala: - nucile trebuie sa stea in buzunare sau in pantaloni, in cele mai rele cazuri;
- de aia sunt bune nucile pietroase;
- iar pentru o viata intreaga mai trebuie si alte povesti, nu e doar asta.
Ce, credeati ca s-a terminat? Mu, nu s-a treminat, inca!
Barbatul ii vazu cat de suparati erau si le zise:
Ce, credeati ca vi le-am mancat? Nu, nu vi le-am mancat, inca!
Le-am pastrat ca sa le plantam, ca sunt soi bun, ies nuci albe, bune! Uitati-le! Le vedeti? Si le scoase ca sa le arate copiilor, aruncandu-le usor in sus si prinzandu-le in palma.
Aveam eu alte nuci, intamplator, prin buzunare, le mai spuse.
Iar copiii, bucurosi, i-au raspuns in cor:
Ce, credeati ca ne-am suparat? Nu, nu ne-am suparat, inca!
Acum, alta dandana, ca barbatul amestecase cele doua nuci si nu se mai stia care a cui e.
Au tot dat tustrei cu presupusul, dar tot anapoda le-au impartit, adica invers.
Anii au trecut usor, dupa cum vedeti, in patru cuvinte, nucii au crescut, copiii, si ei au crescut, tatii, si ei au crescut, batranul, si el a crescut, numai barba lui nu voia sa creasca!
Iar de facut, ce-au facut? Cum planuisera in copilarie, daca se va fi dovedit ca luasera invers nucile, fiecare se va duce la celalalt in gradina ca sa-si manance nucile lui.
Norocul a fost ca au ramas prieteni in timp, ca se putea si altfel. Dar voi stiati asta, hotomanilor, ca altfel era tragedie nu poveste.
Si au inceput sa manance nuci, si unul, si altul. Mancasera ei ceva si ioc, nu se intampla nimic.
Au schimbat nucul, si iar au mancat, si au mancat si tot ioc.
Atunci s-au dus cei doi tineri la batranul intelept ca sa-i povesteasca intamplarea si sa se dumireasca ce au de facut.
De data asta il gasisera mai repede, pe presul din fata usii sale de la intrarea in casa.
Intrara cu totii in casa si cei doi ii povestira mosului ce li se intamplase, ca nucile nu ii ajutau cu nimic, ba, multe dintre ele mai erau si seci in interior, pe deasupra.
Batranul a conchis ca trebuie sa fie de la seceta prelungita, incalzirea globala, emisiile de carbon, lipsa ozonului, rautatea oamenilor si inca cateva lucruri pe care tinerii nu le mai retinusera.
Dar stiau sigur ca trebuie sa ude nucii si sa insiste, sa nu se dea batuti. Si asta vor face, il asigurara el pe batran.
Anul urmator ei au udat constiincios nucii, dar rezultatul a fost acelasi. Si ar fi udat ei multi ani de atunci, si tot degeaba, daca nu se intalneau si ei, la randul lor, cu pestisorul de aur, care, auzind povestea lor, le-a spus ca se imbatase si el atunci, asa ca facut si el o gluma, sa nu se supere pe el, dar ca le va indeplini alta dorinta, inclusiv doua nuci, daca le prefera.
