|
am vazut Amour si am ramas un pic uimita. Hanecke parca a renuntat la duritatea taioasa de o clipa pe care o simteai aproape de la inceputul filmelor sale si ne-a rascolit emotia cu o poveste de viata uimitoare, de o sensibilitate aparte. exceptionala interpretarea celor doi protagonisti, chiar nu stiu daca se poate spune ca unul dintre ei a fost mai bun decat altul. doi actori octogenari care merita aplauze la scena deschisa. din pacate, dramele personale de felul acesteia din filmul austriacului, nu mai au atat de mare priza la un public avid de subiecte comerciale si filme care-ti altereaza simtul realitatii pana-n maduva ochelarilor de protectie. vizionarea unui film ca acesta, inseamna o cale deschisa catre intelegerea ireversibilitatii unor procese biologice pe care, orice om este nevoit sa le traiasca la un moment dat in viata.
|