[1MicuCelUmilSiViril]

Christabel (1988)

Cum mie îmi place cinematograful sentimentului, nu al senzaționalului, de care este invadat, în general, filmul de astăzi, v-ați prins că amintesc de acest film din care putem înțelege un pic mai mult omul.
Cel puțin, cu sentimentul rămâi om. Senzaționalul, în paranteză fie spus, căutat cu orice preț, duce la apariții de "roboței", luptișoare, drumuri înfundate, groază, pe scurt.
Filmul este puțin diferit de cele ce descriu perioada războiului cu Hitler, un film din categoria "cu război fără război", descriind ce au pătimit civilii în timpul războiului.
Față de multe altele în legătură cu Hitler, e mai realist, pentru că începe cu unul din cele două lucruri importante, care se omit în mod regulat, când e vorba de acest personaj: ce făceau cetățenii, văzând urcușul dictatorului, în anii premergători războiului?
Despre ce făcea o parte mică dintre germani, care, gândind, au anticipat unde se va ajunge, este vorba în film. Parafrazând pe Goya, somnul națiunii naște monștri.
Filmul este făcut pe baza unei cărți. Personajul și întâmplările sunt reale.
Urmărind personjele, tinerii, înțelegem mai bine ce au trăit bunicii noștri. Văzând acei copii mici, înțelegem ce a fost în sufletul părinților noștri în acele momente, că și la noi a fost același război, iar noi, copiii, nu ar mai trebui să-i tot contrazicem, căci ei știu foarte bine despre ce vorbesc.
Situația este și astăzi similară cu cea de atunci și prin faptul că astăzi căsătoriile internaționale sunt mult mai numeroase. În film, înainte de război, o englezoaică se căsătorește cu un german. Apoi, începe războiul și, odată cu el, încep toate câte au pătimit.
E un drum de la terenul de tenis cu iarbă, din Anglia, și liniștea de unde a plecat, la distrugerile din Berlin, urmându-și, firesc, soțul, și nu doar atât.
A nu se confunda cu filmul din 2018, care are același titlu. E doar același nume, însă cu totul altă poveste.