Cinemagia Forum - View Single Post

victor_homescu · 01 Jan 2021, 23:10

"La ce să fiu? Să mor când se cuvine?!", 33 de ani de la moarte, 1987 decembrie 5**Pentru mine, Leonid Dimov face parte din categoria poeţilor pe care-i citesc, nu pentru că sunt consideraţi «mari», ci fiindcă-mi plac pur şi simplu**(Ovid S. Crohmălniceanu) - născut în 1926, oniristul Dimov :**Poetul trăiește precum orice altă ființă gânditoare, Mai mult decât atât, lumea are pentru el o dublă însemnătate: aceea de a-l menține în relație și aceea de a-i alimenta primordiile de obsesie și viziune. Între poet și lume există o legătură de două ori mai trainică decât între lume și nepoet. Fiecare poate avea stări de visare, stări poetice, deci fiecare poate fi, pentru o clipă sau mai mult, poet. Numai poetul ca atare însă este silit de tainice puteri să facă un nobil aliaj între poezie și viață, între poezie și lume..Ce rămâne din ochiurile poemului nu-s decât ruinurile unui vis. Niciodată nu ne vom reaminti întreaga amintire onirică. Cu cât gândul treaz îl fugărește cu mai multă încordare, cu atât piere mai iute și iremediabil visul în jungla virgină a celor uitate...Eu nu țin să povestesc vise și cu ajutorul cărților mele nu se pot dezlega înțelesurile viselor. Eu vreau să creez – treaz fiind – un vis real **(Momentul oniric, Corin Braga, Ed. Cartea Românească, București, 1997)
- Din versurile poeziei dimoviene**Iată, mă trec c-un bine
Dulce prin sufletu-ntreg!
Palide, vechi discipline
Tulbure fierb, înţeleg!**
***
Dumitru Tepeneag, prieten, poet onirist: „Dimov era un om trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave. Ironiile lui muscatoare. Veselia lui una uneori ca o sfidare. În tot ce facea era deosebit de ceilalti. Era elegant si inteligent. Profund si lejer. Umorului său i se poate aplica faimoasa formulă: umorul e politețea disperării“
***
Dimov :**M-am hotărât/ Să scormonesc şi-n ce-i urât/ Şi vă rog să mă credeţi, nu-i o poză,/ N-o fac nici în poezie, nici în proză/ Ci într-un soi de descriere/ La mijloc între desen şi scriere/ Cu fel de fel de intruzii, că/ Mă gândesc să pară o muzică/ Plină de anotimpuri şi de sfâşiere/ Ca şi cum s-ar aşeza ere peste ere/ Potrivit unei legi**/ (Romanţ)
***
("Oricine cuteaza/ Sa se prezinte fără pregatire/ La marele examen de absolvire/A răspunsurilor de glaciatiune și impas/ Numai zgomote, minciună și galimatias/ Pentru a trece în ceea ce se cheamă – / Nu va nelinistiti, nu va fie teamă – / Se cheamă la târgurile noastre de Joi/ Lumea de apoi“ citim într-un poem, ori, în alta parte: „Părea - toată acea forfotă nevinovată/ Inventată anume/ Pentru a face trecerea spre cealaltă lume)
***
L.Dimov, poetul onirist, într-un eseu"Încercare asupra artei onirice" - **Căpătând o asemenea concretețe, o asemenea străvezime, lumea reală, lumea pe lângă și prin care trecem cu atâta dezinvoltură în dimineața noastră cotidiană, se ridică la rangul de auto-lume, adică un peisaj de sine stătător, girat de un demiurg veșnic înclinat spre bunăvoință: artistul oniric.**
***
Eugen Barbu ; *La nimeni nu a găsit o mai mare plăcere de a spune cu gura grasă atâtea lucruri, toată poezia lui e o debordare de amănunte eteroclite, un joc de sticloanţe superbe care cântă singure, cuvintele te ameţesc, poemele se nasc unul din altul... La Dimov nu se poate vorbi despre trepte sau salturi valorice, el are o erupţie homerică de imagini...În poezia lui nu se întâmplă nimic, ea este o imensă jubilaţie livresc balcanică. Într-o atmosferă de panopticum, de bâlci, de iarmaroc, de circ, de defilare bahică, de cortegiu afrodisiac, de alegorie sud-americană, în incredibile decoruri pline de neaşteptat coloristic, în care să nu te miri, ai să găseşti personaje incasabile, clovni acrobaţi şi savanţi traşi de lanţ, precum câinii de rasă. O lume în delir înfăţişată într-o uriaşă mistificaţie de cuvânt. Pusă pe pânză şi nesupravegheată, această aglomerare plină de mişcare şi de nuanţe sălbatice ar izbucni din şevalet şi ar inunda realitatea cu teribilile ei râuri de culori, sufocând totul....tot ce a scris acest poet este o nesfârşită poveste în rime, acoperă un spaţiu incalculabil şi distruge orice previziune.*
***
L.Dimov - (Dostoievskiana) : *Am vazut cum s-a înecat
O fetiță mică din greșeală.
Era toamnă. Cerul pudrat
Cu scama tulbure si glacială.
Ruginiseră ierburile pe mal,
Nici tipenie în ținut .
Atârnau cârpele vertical
Departe, pe slepul neprevăzut.
Și un hohot de râs s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufișuri de bronz coclit
Întinse dincolo de șosea.*

01 Jan 2021, 23:10	#560
victor_homescu Guru Join Date: Dec 2016 Posts: 635	"La ce să fiu? Să mor când se cuvine?!", 33 de ani de la moarte, 1987 decembrie 5Pentru mine, Leonid Dimov face parte din categoria poeţilor pe care-i citesc, nu pentru că sunt consideraţi «mari», ci fiindcă-mi plac pur şi simplu(Ovid S. Crohmălniceanu) - născut în 1926, oniristul Dimov :Poetul trăiește precum orice altă ființă gânditoare, Mai mult decât atât, lumea are pentru el o dublă însemnătate: aceea de a-l menține în relație și aceea de a-i alimenta primordiile de obsesie și viziune. Între poet și lume există o legătură de două ori mai trainică decât între lume și nepoet. Fiecare poate avea stări de visare, stări poetice, deci fiecare poate fi, pentru o clipă sau mai mult, poet. Numai poetul ca atare însă este silit de tainice puteri să facă un nobil aliaj între poezie și viață, între poezie și lume..Ce rămâne din ochiurile poemului nu-s decât ruinurile unui vis. Niciodată nu ne vom reaminti întreaga amintire onirică. Cu cât gândul treaz îl fugărește cu mai multă încordare, cu atât piere mai iute și iremediabil visul în jungla virgină a celor uitate...Eu nu țin să povestesc vise și cu ajutorul cărților mele nu se pot dezlega înțelesurile viselor. Eu vreau să creez – treaz fiind – un vis real (Momentul oniric, Corin Braga, Ed. Cartea Românească, București, 1997) - Din versurile poeziei dimovieneIată, mă trec c-un bine Dulce prin sufletu-ntreg! Palide, vechi discipline Tulbure fierb, înţeleg! * Dumitru Tepeneag, prieten, poet onirist: „Dimov era un om trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave. Ironiile lui muscatoare. Veselia lui una uneori ca o sfidare. În tot ce facea era deosebit de ceilalti. Era elegant si inteligent. Profund si lejer. Umorului său i se poate aplica faimoasa formulă: umorul e politețea disperării“ * Dimov :M-am hotărât/ Să scormonesc şi-n ce-i urât/ Şi vă rog să mă credeţi, nu-i o poză,/ N-o fac nici în poezie, nici în proză/ Ci într-un soi de descriere/ La mijloc între desen şi scriere/ Cu fel de fel de intruzii, că/ Mă gândesc să pară o muzică/ Plină de anotimpuri şi de sfâşiere/ Ca şi cum s-ar aşeza ere peste ere/ Potrivit unei legi/ (Romanţ) * ("Oricine cuteaza/ Sa se prezinte fără pregatire/ La marele examen de absolvire/A răspunsurilor de glaciatiune și impas/ Numai zgomote, minciună și galimatias/ Pentru a trece în ceea ce se cheamă – / Nu va nelinistiti, nu va fie teamă – / Se cheamă la târgurile noastre de Joi/ Lumea de apoi“ citim într-un poem, ori, în alta parte: „Părea - toată acea forfotă nevinovată/ Inventată anume/ Pentru a face trecerea spre cealaltă lume) * L.Dimov, poetul onirist, într-un eseu"Încercare asupra artei onirice" - Căpătând o asemenea concretețe, o asemenea străvezime, lumea reală, lumea pe lângă și prin care trecem cu atâta dezinvoltură în dimineața noastră cotidiană, se ridică la rangul de auto-lume, adică un peisaj de sine stătător, girat de un demiurg veșnic înclinat spre bunăvoință: artistul oniric. *** Eugen Barbu ; La nimeni nu a găsit o mai mare plăcere de a spune cu gura grasă atâtea lucruri, toată poezia lui e o debordare de amănunte eteroclite, un joc de sticloanţe superbe care cântă singure, cuvintele te ameţesc, poemele se nasc unul din altul... La Dimov nu se poate vorbi despre trepte sau salturi valorice, el are o erupţie homerică de imagini...În poezia lui nu se întâmplă nimic, ea este o imensă jubilaţie livresc balcanică. Într-o atmosferă de panopticum, de bâlci, de iarmaroc, de circ, de defilare bahică, de cortegiu afrodisiac, de alegorie sud-americană, în incredibile decoruri pline de neaşteptat coloristic, în care să nu te miri, ai să găseşti personaje incasabile, clovni acrobaţi şi savanţi traşi de lanţ, precum câinii de rasă. O lume în delir înfăţişată într-o uriaşă mistificaţie de cuvânt. Pusă pe pânză şi nesupravegheată, această aglomerare plină de mişcare şi de nuanţe sălbatice ar izbucni din şevalet şi ar inunda realitatea cu teribilile ei râuri de culori, sufocând totul....tot ce a scris acest poet este o nesfârşită poveste în rime, acoperă un spaţiu incalculabil şi distruge orice previziune. *** L.Dimov - (Dostoievskiana) : Am vazut cum s-a înecat O fetiță mică din greșeală. Era toamnă. Cerul pudrat Cu scama tulbure si glacială. Ruginiseră ierburile pe mal, Nici tipenie în ținut . Atârnau cârpele vertical Departe, pe slepul neprevăzut. Și un hohot de râs s-a auzit De parc-ar fi fost ascuns cineva Prin tufișuri de bronz coclit Întinse dincolo de șosea.