„Spre glorioasa-mi obârşie/Cobor adânc din eu în eu/Sub două mii de ani mă-mbie/ Din fundul vremii chipul meu”, 130 de ani în urmă, se naşte la 22 (alte consemnari 12/24) decembrie 1889, Nichifor Crainic, pe numele său adevărat Ion Dobre, filosof ("Nostalgia paradisului"), scriitor şi teolog interbelic, poet crestin, profesor titular la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde va preda până în 1944 **M-am ridicat dintr-o sărăcie lucie, însufleţit de tatăl meu fără carte, care m-a voit «om mare» ca şi învăţătorul genial pe care l-am avut în sat. Ceea ce am luat din casa părintească pentru formaţia ulterioară este emoţia de copil când bunica după tată mă trimitea pe lunca Neajlovului să culeg ghiocei şi Floarea Paştelui, mergând dus de mâna ei, să le depunem pe masa sfântă în Vinerea Mare şi să ne dăm amândoi «pe sub Domnul Hristos». Apoi, în aceeaşi noapte a marii dureri mergeam cu mama la morminte, şi auzeam jelania sfâşietoare evocând sufletele morţilor în cimitirul înstelat de lumânări. Trăiam emoţii covârşitoare. De la tata mi-a rămas prima educaţie literară, când mă lua pe genunchi, spunându-mi baladele haiduceşti ale Munteniei în luptă cu turcii. Dacă aş fi rămas în sat, sigur aş fi fost poet popular. Încă din şcoala primară versificam. Cum m-am ridicat apoi? Numai prin puterile mele proprii şi printr-o încredere spontană în ajutorul Celui de Sus, căci altul n-am avut.**, directorul revistei „Gândirea” a fost de doua ori arestat în "33 (achitat la proces), anul 1947, condamnat de Tribunalul Poporului la închisoare pe viaţă în procesul „ziariştilor fascişti” a stat în închisorile comuniste, la Aiud, timp de 15 ani, eliberat la 26 aprilie 1962, acuzat ca fiind informator al Securităţii, moare în noaptea de 20 spre 21 august 1972, la casa scriitorilor din Palatul brâncovenesc Mogoşoaia, dupa trei zile e îngropat în cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti. Pe cruce a pus să i se scrie numai numele**„Acei care vor să ştie cine am fost, să mă caute în scrierile mele, în revista Gândirea, al cărei mentor am fost, în cursurile de la Facultatea de Teologie, la Academia Română printre membrii căreia am fost. Acolo sunt eu. Sub cruce e un pumn de ţărână.”, prietenul, poetul Radu Gyr, avand a spune**Despărțindu-ne, cu inimile frânte, de scumpul și veneratul nostru prieten, am vrea să auzim, parcă, foșnirea holdelor din șesurile lui natale, murmurându-i: Ion Nichifor Crainic, fie-ți ușoară țărâna adoratei tale patrii. Fii spic de grâu, ca grâul pe care l-ai slăvit în stihuri, și pâine fii, ca pâinea sfântă pe care ai cântat-o!**
***
Nichifor Crainic, poemul "Miserere Domine"/*O, Crist, mi-aduc la tine, obosit/Și sâgnerat adânc de-atâtea rele, Miserere/Tremurătorul suflet părăsit/În negurile desnădejdii mele/În veci dorind și-n veci nemulțumit/M-au amânat mereu tot mai departe/Cărările pe unde m-au momit/Ispitele iluziei deșarte/O dulce Crist, și cum s-ar relfecta/Un crin de- argint pe-a apei unduiere/Apleacă luminoasă fața ta/Pe-a sufletului meu nemângâiere/Și-nalță iar din tristul meu pustiu/Speranțele și-avânturile sfinte/Cum se ridică-n cerul azuriu/Un stol de porumbei de pe morminte*
***
Lucian Blaga despre Nichifor Crainic, revista “Gandirea”/**“Luna mai 1919. De atunci datează prietenia, care avea să devină cea mai rodnică prietenie a vieţii mele, o prietenie care a înflorit necurmat, o prietenie care n’a cunoscut decât ascensiuni şi care a fost fecundă, chiar şi atunci când isca deosebiri de vederi în materie literară şi filosofică. Suntem acum în luna Martie 1940, adecă 20 de ani mai târziu. Nichifor Crainic a împlinit recent cincizeci de ani. Ştiu că admiratori de-ai lui nădăjduiesc să fie printre ei cât mai mulţi tineri, căci pentru ei trăieşte omagiatul vor scrie cu acest prilej despre toate aspectele operei şi activităţii sale, aşa cum se cuvine. Am însă certa convingere, că nimenea nu e mai chemat să scrie despre prietenia cu Crainic, decât subsemnatul. Linia spirituala pe care Crainic si-a construit-o, coincide efectiv si integral cu innaltărea ortodoxiei romanesti.**
***
(Desmarginire) - Nichifor Crainic
"Si de pe varf de munte ma voiu sui pe-un nor.
Zi grea, cutremurata va fi, o zi de-adio,
Cand inima-mi, de tine, fasii voiu deslipi-o,
Amara frumusete, pamant ratacitor.
Voiu sfarama sub pleoapa tot spatiul din jur
Si-mi voi culca suspinul pe norul meu : salupă
Ritmata de arhangheli, la prora si la pupa,
Cu aripile vasle prin valul de azur.
Oceane de vazduhuri s-or lumina rotund
Prin stele-arhipelaguri salupa mea sa treaca.
Iar tu, frumoasă lume, să-mi pari o piatra seacă
Scăpand rostogolită spre-adancuri fara fund.
Mă va-nvăli, spumoasa, pe crestete de hău,
O pretuntindenească vibrare de lumină
Si m-oi topi in boare de muzica divină,
Despovărat de zgura parerilor de rău"
***
Nichifor Crainic în cartea sa de memorii Zile albe, zile negre-„Eu m-am ivit în lumina lumii venind dintr-o adâncime de două mii de ani. Hrisoavele vechimii mele n-au fost niciodată scrise. Le port în sângele care bate încă în tâmpla căruntă. Eu nu cobor de pe culmile istoriei, ci mă urc din peşterile anonimatului. Sentimentul acesta nu îl am numai eu; îl avea şi tatăl meu, ţăranul anonim, al cărui suflet chiuia de bucurie că-şi vede feciorul cărturar, ridicat dintr-un neam care n-a citit decât în stele şi n-a scris decât cu plugul pe coalele negre ale ţărânii”
http://www.marturisitorii.ro/2016/08...DeDk5QQTfKXZ0k
https://www.youtube.com/watch?v=nFgo...kPLXrc0fm7vDKU