Thread: Poezia
View Single Post
Old 05 Dec 2019, 19:58   #544
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 635
Poet în viață al temnițelor comuniste împlinește 92 de ani, născut la 3 decembrie 1927, istoric, fost deţinut politic, a fost închis 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud, Demostene Andronescu **Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri.Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri.Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte**, despre "Reeducarea de la Aiud-Peisaj Launtric",** Cu cât asuprirea era mai mare, cu atât rezistenţa morală a celor asupriţi creştea.Şi acest lucru îl ştiau şi asupritorii.În legătură cu aceasta îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o cu un ofiţer politic, cu câteva luni înainte de începerea reeducării.Pentru a sonda starea de spirit a deţinuţilor, administraţia închisorii, şi îndeosebi ofiţerii politici, ne scoteau periodic la anchetă şi, câteodată, cu unii dintre noi se străduiau să întreţină discuţii oarecum amicale.Nu-mi mai amintesc exact cum a debutat şi cum a evoluat discuţia dar, la un moment dat, ofiţerul respectiv, un căpitan pare-mi-se, a exclamat oarecum iritat : „Cum mama dracului mai puteţi, mă, să rezistaţi atât ?!Din ce fel de aluat sunteţi făcuţi de nimic nu vă atinge ?Ne siliţi să excogităm , pentru a vă veni de hac, fel de fel de pedepse şi voi vă comportaţi de parcă nu mai aveţi instinct de conservare.Nimic nu vă mai impresionează”.„Nu ne mai impresionează nimic, am îndrăznit să-i răspund, pentru că nu mai avem nimic de pierdut.Ne-aţi luat tot şi luându-ne tot aţi făcut din noi oameni cu adevărat liberi.Şi ne comportăm ca atare”.Nu a mai spus nimic.M-a privit lung şi m-a expediat înapoi în celulă.**
"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!"
***
"A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul”
(..)
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.
Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială)
***
"Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”
***
"Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină”
***
("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins
şi sufletul ni s-a sleit ca săul ,
nimicul ca pecinginea s-a-ntins
oprind pe loc şi binele şi răul .
Eternu-a pus pecete devenirii
şi s-a oprit din curgere durata,
ascuns pe undeva-n afara firii
destinul ciung nu-şi mai învârte roata.
Nimic nu se întâmplă şi nimic
Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă,
Sărmana lume cu durerea-n spic
De Dumnezeu a fost lăsată baltă.
Pe fondul sur al timpului-mpietrit
Suntem antice basoreliefuri,
Tocite statuete de granit
Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959
***
("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018)

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiun...IUU757uQCRQtBA

https://www.youtube.com/watch?v=B5_C...qrnM9ayI_t4yW8

Last edited by victor_homescu : 05 Dec 2019 at 20:00.
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif