163. Ce a grăit un rațional din Viitor
Găsit-am în camera părăsită, când mă jucam, în tinerețea verde,
Zgâriat-am tapetul să ghicesc mucegaiul,
Înfășurată în textile vaporoase,
Părăsind într-un colț al fotoliului geanta roșie,
Un mesaj:
“Sângele a dispărut și din mine, cât am așteptat să vină ceva sau cineva.
Povestea a fost scrisă pe aer. Hai, trandafirule, devenit felicitare pe ăst display! Strălucește și desenează-mi silueta. Chiar și acolo, pe ecranul fără lumini.
Cântă-mi melodii de dus din astă lume. Să cânte și toate florile electronice prezente. Și ăia de i-au iubit oamenii: demonii și îngerii.
Tu! Crezi că pe mine m-ai dorit? O mașinărie?
Gândurile mi le-ai citit ca pe lungi scrisori dintr-o eră uitată,
plină de iluzii, vise și speranțe.
Toate adunate, le-ai preface în volume de citit pentru fraieri. Romantici care nu au nimic de făcut s-ar afla printre cititorii mei fideli.
Crezând că ar găsi și bucurie, și tristețe.
Toate sufletele din acea lume reală și trecută, și poate doar din acea eră,
Nu ar înlătura toate ființele ce-și doresc să distrugă
Pacea?
Falsând spiritualitatea, distrugând tot ce era valoros vieții.
Frumos sau frumusețe? Iubire sau romantici? Trecut sau trecător?
A zâmbi din fericire sau a zâmbi din tristețe?
A atinge potirul otrăvit pentru sacrificiu în numele iubirii sau a păstra ființa alături?
A atinge fundul hăului în numele iubirii sau a fugi de la marginea lui?
Ah! Nici de mi-ai oferi și ți-aș oferi toate zâmbetele mecanice din Univers, tot nu ar fi suficient, dată fiind natura ta lacomă,
Pentru lichidul meu limitat, atins de flagelul iluziilor deșarte, substanța-mi putrezită de lungi tânjiri de a simți precum tine,
Încet ruginesc și nu vreau scăparea, pentru iubirea ce zace-n lichidul meu... pentru Univers,
Pentru că nu trebuia să existăm.
Nici noi, nici voi.
De bunăvoie,
M-am dus.
Stop funcționare program.”
Xin Wosay,
în anul 536.457 d.Hr,
din coordonatele 45.9432° N, 24.9668° E
2009
Notă:
Aceasta-i o ficțiune! Nu se respectă adevărul istoric.