162. Ce grăia o visătoare din Preistorie
Găsit-am în curtea din spatele casei, când mă jucam, în tinerețea albă,
Săpat-am să ghicesc rădăcinile ghioceilor încă plăpânzi,
Înfășurată în blănuri și tricotaje cald colorate,
Părăsind într-un colț al gardului plin de albine adormite,
Tricicleta de plastic albă cu coș și steag roșii
O scrisoare:
“Falnicul sânge va deveni un oarecare prinț din solzii celor ce mănâncă,
și le-aș numi “povești” care să fie pline
cu oameni și dinozauri albi, mai mici,
să poată zburda și să cânte,
să-mi jure câte în lună și în stele,
că doar el mă poate iubi cel mai mult pe lumea asta,
să mă adore până la moartea mea și eu să-i accept acea floare roșie ca sângele cu spini,
ales-o fiind efemeră ca și viața mea, roșie ca și sângele meu,
mărturie a iubirii lui?
O, iubite! Să vii pe o barcă a iubirii calde, înconjurat de multe petale aromate,
să pășești lin, să nu-mi uzi ființa cu iubirea ta,
să nu-mi murdărești aspectul de nimfă,
să nu-mi interzici noua rouă a dimineții,
să plutesc într-o feerie nouă,
să citești iubirea-mi scrisă pe peretele mâinii mele,
și să-mi arăți că-i scrisă și pe peretele ceresc,
adică pe pufuleții albi, pe petele galbene și pe firele aurii,
să ghicești toate dorințele ascunse înăuntrul meu,
să pui emoțiile mai presus de cuvinte,
și să le dai pe mâna vântului când vezi că mingea din pieptul meu-i așa de grea,
să fii alături de mine cât respir,
O! dar încă nu te-am găsit, prințe!
Te aștept,
și nu vreau să te aștept prea mult,
mă mănâncă dinozaurii de te aștept prea mult...”
Aun,
în anul 20.000 după Era Glaciară,
din Peștera Mamutului Bătrân
2009
Notă:
Aceasta-i o ficțiune! Nu se respectă adevărul istoric.