View Single Post
Old 11 Nov 2019, 23:26   #172
Cretzulynne
Guru
 
Cretzulynne
 
Join Date: Sep 2009
Location: În Universul nr.1
Posts: 1,880
161. Trandafirii care creșteau cu susul în jos

Curgea de jos în sus un râu de sânge,
ajungea într-o baltă aflată în mijlocul cerului,
unde picurau izvoare de vin din foc,
acolo eram uitată,
și oricine putea să ajungă
spunea că
repede este invers, încet este repede,
eu, ei, ceilalți,
fără trecător,
spuneam că
acolo
unde se văd lucrurile astea
era confundat cu un alt loc
numit „nu-știu“.

Altundeva,
cântau greierii albaștri,
ce se odihneau pe petalele trandafirilor care creșteau cu susul în jos,
și-și cântau dorințele,
precum mioriticii de odinioară,
din partea de sus-stânga a mingii,
năvală peste muzica din afara ei,
ucigașă.

Înăbușiți,
filozofam asupra alegerii dintre odihnă și zbatere,
când, deodată,
ne-au luat pe sus,
câteva armate de păsări negre
și ne-au dat drumul pe alți trandafiri.
Îmi simțeam firele roșii trase din creierul meu,
iar viermii se prelingeau pe fire,
la capătul lor,
aflându-se
câțiva atomi-fără-nume,
de a căror existență
încă nu am aflat,
iar din cealaltă dimensiune,
sângele ce părea mucegăit,
contaminează trandafirii pe care stau eu.

Un trandafir înnegrit
ce-și făcea veacul pe o marmură crăpată,
a uitat să se mai ofilească,
agățat de câteva cratere,
înștiințate de spinii căzuți,
și fini.

Peste multe orizonturi,
se adună
multe lumi,
în care plouă ba cu petale de trandafiri,
ba cu frunze îngălbenite,
ba cu sfere mici pline de hidrogen și oxigen,
ba cu foc,
și se apropie sorocul festivalului Universului,
când vom dansa toți:
lei, oameni, papagali, orci, îngeri, demoni, zombi, spirite, zei,
chiar și cei fără-de-nume,
să privească
monumentul:
trandafirul înnegrit
care a uitat să se mai ofilească,
și-și făcea veacul pe o marmură crăpată.


2009
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.

Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.

Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Cretzulynne is offline   Reply With Quote sendpm.gif