158. A 345-a oră de fizică
lui N. S.
“Nu mai sunt
așa de optimistă, dar…”
Dar ce? E așa stresant
să știm o definiție măcar!
În eterne momente
de întrebări
“provocatoare”,
ne “
stimulează” totalmente
creierii cu calcule obositoare!
Mereu ne spune :
“Of, Doamne!,
Nu știți nimic!”
Iar noi tăcem chitic…
Mereu în lucrări scurte,
ne dă
“câteva” puncte
pentru săraca teorie ce o știm.
Peste lucrări cu chiu trecem!
Mereu ne pretinde,
Că putem cu
“mult efort”,
Toți să ajungem MAGNA CUM LAUDAE!
Și tot continuăm cu greșeli,
subiecte grele
și teorii șubrede :
de parc-am ști !; da’ de unde!
Ea însăși, o eminență:
“Cu multă răbdare
și multă voință”
va reuși cine treabă are!
Programa n-are de-a face,
ea cu greu materia ne trece…
Mereu obosiți, am avea ce face;
Dar vin orele și lumea tace…
Ba cu zâmbet compătimitor,
ba cu zâmbet serios,
oricum ar fi, e obositor
să ai optimism sănătos!
Întotdeauna, ca un ceas, la fix,
cu punctul pe I, ea năzare;
Niciodată nu dă chix
când e vorba de vreo testare…
Aș fi vrut să mă gândesc
cum naiba rezolvam acel circuit cu Kirchhoff,
sau cu ce formulă, de parcă cei de la Fisc,
m-ar aresta chiar acum… pff!
2009
Notă
Inspirată de poezia unei alte colege în legătură tot cu aceeași profesoară, am zis să încerc și eu, cu propria versiune, respectând atmosfera.
