157. Dualitate
mă privesc în fiecare zi,
în oglindă,
și încă nu mă pot obișnui cu mine,
de când m-am născut,
cum mă actualizez
în fiecare zi, în fiecare oră, secundă, decisecundă, centisecundă, milisecundă, nanosecundă, picosecundă, femtosecundă, attosecundă,
cum percep
subtilele transformări-n gândurile și ridurile mele ce se tot multiplică-n neștire. Sau, poate sunt amplificate. Unidirecțional.
Sunt înconjurată de râsete demonice, și râd mai tare ca ei.
Mă ridic din mijlocul lor ca un înger sexual fără să știu că mintea mea mă trage mai prejos de ei,
Dar!
Într-o altă oglindă erai o formă de tu,
șopteai și luminii, și întunericului, să nu mai concureze cu mine împotriva vieții,
altfel voi fi înger decăzut, deși nu voi muri...
Realizez după acea fracțiune. Tu erai adevăratul înger ascuns-n mine,
Te-am alungat din prostie, te-am uitat din supărare,
iar acum, că ai venit la mine și m-ai adus în față,
nu mai prețuiesc decât tu,
nici râsetele de odinioară, nici vechea mea eu nu-mi-s importante,
fiindcă au fost acum mii de attosecunde,
cadou din întâmplare,
față a mea,
conștiință a mea,
geamăn al meu,
plec cu tine,
plec, las în urmă nimic, privesc înainte, către viitorul tu.
Încep vânătoarea.
2009