"Liber Novus",(**Știu că am trecut peste adânc.Prin vină,am devenit un nou-născutl**),o veritabilă autobiografie spirituală,„Omului îi place să creadă că este stăpânul sufletului său.Dar câtă vreme nu este capabil să își controleze stările sufletești și emoțiile sau să fie conștient de miliardele de moduri secrete prin care factorii inconștienți se insinuează în planurile și deciziile sale,în mod cert nu își este propriul stăpân”,Carl Gustav Jung (1875-1961),a lucrat la Jurnal din 1914 până prin anii"50,rămâne ascuns multă vreme,familia psihanalistului elvetian a interzis publicarea confesiunilor timp de opt decenii,între anii 1984-2007 ajunge într-un seif dintr-o bancă elveţiană,scrierea postumă a savantului din Bollingen,editată,2009,de Sonu Shamdasani-"Liber Novus"(Cartea Noua),cunoscută drept"Cartea Roșie"(ediția în limba română a apărut în 2011 la Editura Trei),avertiza cititorii**Va dau de stire despre calea acestui om,despre calea lui,dar nu si a voastra. Ceea ce vă dau nu este teorie şi nici învăţătură.Calea mea nu este calea voastra,deci nu pot sa va invat.Sufletul meu mă duce în deșert,în deșertul propriului meu Sine.Nu mă gândeam că Sinele meu e un deșert,un deșert uscat,fierbinte,colbuit și fără apă.Călătoria duce prin nisip fierbinte,îmi croiesc drum încet,fără ţintă vizibilă,fără speranţă.Ce înfiorătoare e această pustietate.Am impresia că drumul duce atât de departe de oameni.Merg pe drumul meu,pas după pas,și nu știu cât va mai dura călătoria.De ce Sinele meu e un deșert?Am trăit oare prea mult în afara mea,în oameni și în lucruri?De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi?Dar am evitat locul sufletului meu.Am fost propriile mele idei,după ce am încetat să fiu celelalte lucruri și ceilalţi oameni.Dar nu am fost propriul Sine,faţă în faţă cu gândurile mele.Trebuie să mă ridic și deasupra gândurilor ca să ajung la Sinele meu.Într-acolo se îndreaptă drumul meu și de aceea el duce la singurătate,departe de oameni și de lucruri.Este oare singurătate să fii cu tine însuţi?Singurătate este doar atunci când Sinele e un deșert.Să fac din deșert o grădină?Să populez o ţară pustie?Să deschid deșertului străvezia grădină fermecată?Ce anume mă duce în deșert, și ce să fac acolo?Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea?Adevărată e doar viaţa,și doar viaţa mă duce în deșert,într-adevăr nu gândirea,care ar vrea să se întoarcă iarăși la gânduri,la oameni,la lucruri,căci deșertul o înspăimântă.Suflete al meu,ce să caut aici?Sufletul meu mi-a vorbit și a zis„Așteaptă“.Aud cuvântul necruţător. De pustiu se leagă chinul.**/-din Capitolul IV"Deşertul"
(..)
**Eu:-Cine ştie dacă nu minţi?/Sufletul:-Întreabă-te pe tine însuţi dacă mint.Spun adevărul**
***
"Căutaţi drumul prin exteriorităţi,citiţi cărţi şi ascultaţi păreri,la ce bun? Există o singură cale şi asta e calea voastră.Să meargă fiecare pe calea lui.Ţine-te de drumul tău şi nu fugi singur de el.Există o intenţie divină şi una omenească,tu nu te poţi răzbuna pe soartă.Naivule,vrei desigur să biciuieşti marea.Mai bine ridică poduri mai bune,astfel îţi poţi cheltui agerimea"..„tu nu eşti sufletul tău.Sufletul tău se află la zeul de foc care a ars ridicandu-se pană la acoperişul cerului"
***
**În noaptea următoare am avut însă o viziune:Mă aflam cu un tânăr pe un munte înalt.Se crăpa de ziuă,spre răsărit cerul era deja luminat.În clipa aceea s-a auzit peste munţi sunetul jubilant al cornului lui Siegfried.Am știut atunci că dușmanul nostru de moarte se apropie. Eram înarmaţi și,pe o cărare îngustă tăiată în stâncă,pândeam ca să-l ucidem.L-am văzut sus,deasupra munţilor,venind într-un car făcut din oseminte.Cobora semeţ și superb peste stâncile abrupte și ajunse pe cărarea îngustă pe care îl așteptam ascunși.Când a dat colţul spre noi, am tras deodată și s-a prăbușit,atins mortal.M-am întors înapoi să fug, și o ploaie torenţială a început să cadă vâjâind.Apoi am trecut printr-un chin de moarte,având certitudinea că trebuie să mă sinucid dacă nu sunt în stare să dezleg enigma uciderii eroului.Atunci s-a apropiat de mine duhul adâncului și a rostit aceste cuvinte:„Adevărul suprem e totuna cu contrasensul.“Aceste cuvinte m-au eliberat și,ca o ploaie urmând unei arșiţe îndelungate,le-am auzit susurând în mine și ducând cu ele prea marea încordare.Apoi am avut o a doua viziune:Am văzut o grădină splendidă,prin ea se preumblau figuri înveșmântate în mătase albă,înconjurate fiecare de văluri luminescent colorate,unele roșietice, celelalte albăstrii și verzui.
Știu că am trecut peste adânc.Prin vină,am devenit un nou-născut.*
(din Capitolul VII"Uciderea eroului")
https://adevarul.ro/cultura/spiritua...QV2Dghc hGLPc