156. Scrierile păsărilor migratoare
… în acea memorabilă noapte ai început
să-ți dai seama… privind clipele trecând…
precum păsările migratoare astă-vară,
când ședeai cu privirea pierdută-n orizont,
ținând ca un moșneag gânditor undița-n apă…
și auzeai cârdurile de corbi ce vor fi venind,
aducând cu zborul lor literele iernii scrise pe penele lor…
… și eu tot astfel ședeam gânditoare, ori pierdută,
și-mi făceam de lucru privind mișcările păsărilor de le priveai tu,
cum se scriau pe pânza cerului când senin, când înnorat…
scriind poate istorii… poate povețe, poate întâmplări pline de duh,
când observai acea barză care trecea nestingherită…
spărgând ca o săgeată șuierătoare peisajul tăcerii
cu aripile ei întinse și zborul ei hotărât…
galanteriile au apus demult, liniștea-i de netrecut, peștii nu vor sări afară,
și ochiul ăsta de apă singur-n marea asta de iarbă rece
îmi era alături să pot atinge dureroasa îmbrățișare a singurătății…
2009