151. Antagonism sau coexistență și neutru inexistent
Scuzele mor, motivele puternice renasc,
Peste sentimentele trăite poți depune o mantie,
Dar toate se vor scufunda fără un fundament real,
De sute și mii de ani au existat aceste cuvinte absurde,
Dar sentimentele au existat dinaintea cuvintelor,
Ceea ce am crede e că sentimentul e baza cuvântului,
Nimic mai fals! Cuvântul e fundamentul sentimentelor,
Faptul că există cuvântul, sentimentul este recunoscut,
Existență efemeră și durabilă totodată, într-o lume superficială,
Unde sentimentele se-mpuținează pe zi ce trece…
Cuvintele rod cu ghearele lor sufletele, se hrănesc cu ele,
În schimbul găzduirii lor-n suflete, măcinate chiar de ele-nsele,
Slabi, le dăm cheile sufletelor noastre de bunăvoie și fac ravagii,
Fierul-ncins al durerii croindu-și propriul drum cu forța,
Fiindcă cuvintele care dor, rod sufletul,
Atât de superficial, și atât de profund,
Atât-n exterior, cât și-n interior,
Nu se pot stăpâni, sunt lor-nsele propriile stăpâne,
Cuvintele! Sentimentele!
Împreună-n conviețuire, dându-și scopuri pentru a trăi,
Combustibil al iubirii și al urii, că de n-ar fi, n-ar fi nimic,
Surori gemene, 2 fețe ale aceleiași monezi, aceleiași foi,
Antagoniste. Lipite.
Nu putem face nimic să spargem această lege absolută,
Guvernează lumina. Ghidează-ntunericul. Și odată cu ele
Cuvântul și sentimentul.
Ca și iubirea. Ca și ura. Sau fără ele.
În fața lor, scuzele se pierd și motivele renasc
Mai puternic decât oricare pasăre Phoenix mitologică.
Sentimentele vor trăi pân-la moartea ultimului om,
Iar cuvintele pot grăi și după pe pietre, hârtie și pământ.
2009