129. Nu trezi zăpada (În stilul creației lui Fet, "Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân")
Noi în amiază o adorăm, când slujitoare,
Vorbăreață, oricând vocea-i în corzi,
Pleacă-ntunecimi alături coptu-i guri,
În față-i, lumină pe lungi zăpezi.
Slobozește lumina în pături,
Și o încălzesc vis în flăcări
Și cu agrafe păru-i în valuri
Căzând lângă josul și susul ei guri.
Dar, ieri, prelung, la geam,
Ea, așteptând, fermecată, o aveam,
Când printre nori, pe cerul senin,
Dansau florile dalbe bând vin.
Și cu cât era cerul mai clar
Și pământul de armonie se umplea,
Își avea clipa ei mai dulce dar,
În alb tot mai mult era ea.
De aceea, pe coptu-i guri,
Și-n alb, cheamă-i amiaza cu flori.
Noi azi o adorăm când slujitoare
Are vocea-i în corzi fermecătoare.
2008