128. Un alt dialog cu mentorul meu mort
Bună dimineața! M-am trezit cu voie bună!
De-a ce ne jucăm astăzi, profule?
"Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân,
Mut și blînd, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lîngă fragedu-i sîn,
În obrazu-i, lumină și flori.
Dogorește omătul în perne,
Și o mistuie vis în văpăi
Și cu bezne cosița-i s-așterne
Vălurînd peste umerii săi.
Dar, aseară,-ndelung, la fereastră,
Ea rămas-a vrăjită privind
Cum prin nouri, pe bolta albastră,
Valsa luna-mbrăcată-n argint.
Și cu cît era luna mai clară,
Și pădurea de cînt se umplea,
Își simțea clipa ei mai amară,
În obraz tot mai mult ea pălea.
De aceea pe fragedu-i sîn
Și-n obraz vine-i ziua cu flori.
Tu acum n-o trezi, cînd stăpîn
Are somnul prea dulce din zori." 1
Ah! Imaginea unei fete dormind…
Suntem la țară, în camera perfectă, cu personajele perfecte.
Deci, vrei să ne jucăm de-a ce s-a întâmplat acum câteva momente?
Desigur! Imediat urmează.
Iată și versiunea mea:
Tu,
cel ce pășești din umbră,
nu-mi trezi mica ființă umană,
învelită-n cele mai gingașe cearșafuri albe,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre cu diafane perdele,
joacă lumini calde
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri.
Zorii luminoși
încălzesc blând tot acest alb
îmbiindu-mi mica ființă-n vis…
visând despre strălucirea magică a lunii
ce s-a mărit aseară,
dansând cu norii jucăuși,
pe adânca pânză neagră.
De aceea, nu-mi trezi mica ființă,
acum, în zori,
când-i somnul cel mai dulce,
și din ferestre,
joacă luminile
pe tot albul ce-mi îmbracă ființa,
descoperind pielea ei,
și acoperind-o
cu flori din lumini
în valuri-valuri,
ci devino
gardianul viselor ei
să nu scape
când se trezește,
din frumusețe,
în levitația planetară…
2008
1 din Volumul "Poezii fără titlu", de A. Fet