[ilustra.films]

[...]
Nu intelegeam multe dar tot ce faceam era sa ma observ pe mine. Imi placea sa ma vad invatand lucruri noi. Decoperind durerea. Faptul ca imi curgeau lacrimi cand aveam anumite stari sau faptul ca imi era foame dar manacarea venea cumva la momentul potrivit.
Imi descoperisem buricul si eram foarte curios privind aceasta decoperire. Credeam ca e o anomalie si candva o gaura imi va aparea in mijlocul burtii facand ca tot ce se afla inauntru, daca se afla ceva, avea sa cada. Eram atat de speriat, acest sentiment caruia nu ii intelegeam existenta dar care era acolo si crea un disconfort imens. Stateam cateodata singur in camera si plangeam avand grija ca nimeni sa nu ma vada ca imi e frica de ceva care probabil nu avea cum sa se intample dar ... totul era prea real, acest buric sigur avea sa-mi pricinuiasca mari necazuri. Imi tineam mereu mana peste buric: cand eram la masa, cand stateam cu parintii, cand eram singur in camera. Tot ce imi doream era sa se acopere. Si intr-o zi, a inceput. S-a intamplat. Buricul meu se acoperea singur. Cumva se intoarcea pe partea cealalta acoperind "rana".
Nimeni nu stia de drama mea si nimeni nu stia cand am inceput sa simt iar linistea sufleteasca. Iar eu observam toatea acestea. Eu ma observam pe mine.