[ilustra.films]

Mi-a fost greu sa inteleg ca exist dar atunci cand s-a intamplat, o voce s-a nascut in interiorul meu.
"Acum stii..."
"Acum pot sa vad cum arata lucrurile." spuneam despre dulapul despre care nu stiam ca e paralelipiped dreptunghic sau ca geamul e transparent dar are forma solida si e subtire.
"Te vei obisnui cu toate"
"Toate ma fac sa simt", ii raspundeam vocii fara sa realizez ca vorbeam despre lucruri si foloseam cuvinte pe care nu le mai folosisem in viata mea dar pe care urma sa le folosesc candva. Si totusi...
"...si totusi, nu esti tu"
"Dar cine sunt?"
"Esti copilul din camera"
"Care?"
"Concentreaza-te!"
"... O! De ce plange?"
"De ce plangi?"
"Nu inteleg..."
"Foloseste-te de memorie"
"Nu stiu cum"
"Vei invata. Destul de greu, dar vei invata"
"De ce plang?"
"Te-a certat mama ta"
Acest cuvant cumva a adus foarte multe simtaminte in interiorul meu. Dar cel mai important, m-a facut sa inteleg copilul din camera. Acum intelegeam ca eram eu dar in locul meu se afla altcineva.
"Cine e... copilul?"
"Ii vei lua locul, peste cativa ani..."
"Si el unde se va duce?"
"Voi sunteti in acelasi corp. El e in alta dimensiune. Iar tu esti... in aceasi dimensiune cu mine"
M-am gandit dar imi era greu sa inteleg. Am decis sa nu mai gandesc. Si totusi eram curios.
"Ce se intampla?"
"Vei invata de la copil, si ce se intampla in jurul lui. Apoi ii vei lua locul."
"Pot sa vorbesc cu el?
"El poate dar tu nu poti... inca"
"Cu tine poate sa vorbeasca?"
"Da"
"Te-a intrebat ceva?"
"Foarte multe lucruri. Dar el nu foloseste cuvintele pe care le folosim noi si pe care nimeni de pe pamant nu le foloseste"
"Stie ca sunt aici..."
"Da. Dar pentru el nu e important asta"
"El de ce e aici?"
"La fel ca si tine... sa invete"
"Cand ii voi lua locul?"
Vocea ofteaza.