Alice T. - sau dragostea (parinteasca) inexistenta
Am ajuns din intamplare azi sa vad Alice T. si asta pentru ca voiam sa vad un cu totul alt film trecut in programul tiparait, la cinemateca. Un film cotat cu mult mai bine. Nu stiu daca e o chestie de marketing sau pura coincidenta (faptul ca in program era trecut un film si la cinema se da altul). Ideea e ca mi-a luat ceva sa ma decid deoarece mi s-a cam luat de realismul romanesc si mie si voi detalia in randurile urmatoare de ce... Cand l-am luat usor la rost pe nenea vanzator de bilete de la casa de marcat (care pe drepte nu avea nicio vina) acesta s-a grabit sa-mi recomande sa merg la cealalta cinemateca sala dar acolo se desfasura Kinodiseea si chiar nu voiam sa ma aflu in eu stiu ce sala plina de adolescenti care sa rada sau sa faca glume cum bine se intampla cand eram eu adolescent si mergeam cu amicii la vreo piesa de teatru sau film. Noup noup!
Deci, "Alice T." daca tot am batut drumul pana la cinematograf. Filmul spune povestea adolescentei Alice care ramane insarcinata la doar 16 ani si decide sa-si ia viata in propriile maini si sa le arate odata pentru totdeauna cine e "seful", parintilor ei.
Se pare ca regizorul Radu Muntean - care a mai regizat si "Furia" (2002), "Hartia va fi albastra" (2006), "Marti, dupa Craciun" (2010) - doreste sa vorbeasca despre dragostea imitata sau falsa iar povestea ajunge coerent si inteligent sa orbiteze in jurul acestui subiect.
Astfel ca filmul incepe cu personajul lui Octavian Strunila, personaj caruia nu i-am putut retine numele si care nu apare pe genericul digital al paginilor de film asa ca o sa vin cu o parere personala cu privire la acesta interesanta disparetie a numelui actorului de pe generice: pentru inceput trebuie precizat faptul ca personajul interpretat de actor este pedofil asa ca, investigatia mea are urmatoarea conotatie: scenariul, foarte posibil sa fi avut o cu totul alta forma cand Octavin l-a citit. In scenariu, Alice era o prietena de-a personajului lui Octavian, se cunoasteau acolo la bar, o normalitate, intr-o oarecare masura, privind personajul Alice. Apoi, ca urmare a posibilelor intervenitii regizorale (intentionate sau nu) se deduce faptul ca personajul lui Octavian a intretinut relatii sexuale cu minora si ca, foarte posibil, chiar el sa fie tatal copilului. Mai tarziu, cand a aflat de aceasta noua conotatie a povestii si personajului sau, Octavian sa fi purtat o discutie extrem de serioasa cu regizorul, unde sa fi cerut sa nu-i apara numele. Dar asta e doar o presupunere si tare mi-as fi dorit ca avem si noi sectiunea trivia dezvoltata in asa masura privind cinemaul nostru, cat sa stim si noi detalii interesante despre film. Mai avem de asteptat in aceasta privinta.
Bun: Deci avem un subiect puternic la mijloc - pedofilia - si un subiect sensibil - dragostea falsa/ inexistenta - legatura filosofica dintre cele doua subiecte este aceea ca ambele dau nastere la monstrii si de aici pot pleca spre ideea ca personajul nostru central este un personaj negativ. Insa mai trebuie sa fac ceva. Sa analizez contextul in care e asezat acest personaj negativ si anume acesta se afla in corelatie cu un personaj monstruos (pedofilul) ceea ce transforma personajul central din monstru in personaj positiv/ sau erou - dar aceasta concluzie poate fi trasa doar la final si voi explica in urmatoarele randuri de ce la final.
Tema principala a acestui film este adoptia iar acest film are meritul de a naste in interiorul oamenilor urmatoarea foarte foarte importanta idee: daca eu nu pot avea copiii mei (sau ori care alt motiv ne duce spre ideea si dorinta de a infia) eu chiar sunt pregatit/a sa infiez un copil/ sa am un copil? Se poate merge chiar mai departe deci si se poate spune despre aceasta intrebare ca poate foarte bine sa fie nascuta in interiorul oricarui adult, indiferent ca poate sau nu sa aiba copii. Deci, un film mai mult ca necesar in a sa-i existenta.
Din punctul meu de vedere, actrita Andra Guti face intradevar un personaj puternic. Personajul este credibil, viu. Guti a primit si premiul pentru interpretare feminina la Locorno. Felicitari actritei! Spuneam mai sus ca personajul are conotatii de personaj negativ deoarece da, Guti, desi vie ca joc actoricesc pe ecran, face un persoanj lipsit de viata sau sentimente - rezultat al faptului ca nici mama si nici tatal nu au putut sa se apropie de fiica lor suficient ca aceasta sa ajunga sa se comporte ca un om in societate. Si nu sa imita ideea de om (idee de imitatie a unui statut social care e foarte bine disecata in biroul directoarei) dar care sa aiba acele porniri interioare sanatoase, raspunsuri spirituale sau neurale naturale privind ceea ce se intamla in juru-i. Si in acest context, Guti doveste clar ca intelege sau ca a inteles filosofia ce sta in spatele unui astfel de personaj pentru a completa natural informatiile din scenariu si a completa ploturile din poveste. Nu am sa intru in polemica - cadrele nud erau sau nu necesare - pentru ca e usor sa dam cu pietre sa spunem ca nu erau necesare doar ca sa aratam noi ca suntem pudici sau ca noi suntem sfiniti si nu vrem sa vedem adolescente dezbracate pe ecran. Dar am sa spun totusi ca oricine va veni si va spune ca mi-a placut filmul pentru ca am vazut o fofoleanca de adolescenta pe ecran, suck it people, I am gay. Si in apararea celor care nu is gay: suck it, filmul e bun si promoveaza idei puternice pentru societate, in ajutorarea societatii. Nu mai cred in faptul ca trebuie sa aduc argumente sa ii conving pe acesti oameni pentru ca mi-am dat seama demult: ei nu spun ce spun pentru ca intradevar is pudici sau etc dar pentru ca vor sa atace (numai) un anumit tip de om. Stim noi care.
Imaginea, semnata de Tudor Lucaciu, este foarte frumos gandita si se vede ca ori regizorul, ori directorul de imagine au apreciat la nivel inalt "432" al lui Mungiu, privind unele cadre. Altfel: foarte posibil ca ei au vrut sa duca nitel mai departe ceea ce filmul lui Mungiu nu a putut vorbi despre, din motive de coerenta a povestii.
Montajul, semnat de Andu Radu, monteur pe care regizorul l-a folosit la mai toate proiectele sale, vine in completarea imaginii puternice si astfel, din colaborarea talentata a celor doua reise faptul ca taieturile nu se simt si filmul curge prin fata spectatorului.
Despre sunet. Oh, sunetul in filmul romanesc. Ar trebui ca oricare cronicar sa aiba o sectiune speciala, colorata, bine vizibila cu privire la sunet. Pentru ca per ansamblu sunetul a fost foarte bun. Poate ca cel mai bun sunet din ce mi-a fost dat sa experimentez la un film romanesc (de la noul val incoace). A fost o replica insa unde personajul-mama a mersonajului central, Bogdana deci, sta intinsa in pat si la un moment dat zice aceasta replica pe care nu am inteles-o neam (eu care sorb fiecare replica si moment la un film) si atunci mi-a parut rau ca eram singur pentru ca deobicei sunt cu cineva si soptesc repede "ce a zis?" la care persoana de langa ridica din umeri nevinovata si ea (de cele mai multe ori) daaarr chiar si asa, as fi putut primi un raspuns. Si mintea mi-a zburat repejor la ideea de a striga in sala "ce a zis?" dar era prea tarziu si bineinteles, ar fi fost un moment cel putin urat asa ca m-am facut mic in scaun dezamagit, timp in care mi-am dat seama ca au trecut cateva secunde bune din film pe care eu l-am pierdut- am adunat forta sa continui filmul, dandu-mi seama ca find frustrat, aveam sa pierd si mai multe momente si am continuat sa ma concentrez la film care recunosc, m-a acaparat ca poveste deci... mi-a fost usor sa ma reconectez. Dar tragem de urechi sound designerul ca nu si-a dat seama ca replica aia nu se aude, frate neam!
Filmul se termina cu un cadru care imi aduce aminte de finalul "Call me by your name" unde, probabil o sa mire, cadrul in care plange personajul la final mi s-a parut extrem de nepotrivit si ambiguu. Daca la "Call me by your name" rostul cadrului era cu totul altul decat acela de a umaniza personajul, importanta si necesitatea motivarii la nivel de intelegere cu privire la personaj, in Alice T." idea este clara: umanizarea personajului deci si astfel din personaj negativ/antagonic Alice ajunge personaj positiv/ erou - abia la final. Dar doar atat pare sa faca acest cadru de la final. Cred ca era nevoie sa existe ceva cu mult mai puternic decat cateva glume inainte de verificarea de rutina la doctor, care arata foarte natural, ca aceasta umanizare sa nu pice din cer, ca venita de nicaieri. Si aici era treaba celor trei scenaristi. Insa, per ansamblu face foarte bine aceasta umanizare filmului. Foarte necesara.
Iesind din sala mi-am aruncat o privire la spectatori la care vad doi adulti (la vreo 40 de ani) care se uitau rusinati in jur (cine stie din ce motiv :-" ) la care unul dintre ei spune "sa-mi bag %$#&, am pierdut vremea la filmul asta, cat plictis". De unde se deduce ca n-au inteles nimic. Nu pun intamplarea asta pentru a il face pe Muntean povestitor rau sau etc dar cred ca e important sa regandim modul in care spunem povestile. Si luam cele doua probleme de se pot ivi: plictisul si a nu intelege nimic. Plictisul e grav si cred ca trebuie bagat in seama ca argument atunci cand apare la publicul sincer si educat (nu stiu daca pot spune despre cei doi ca erau sinceri dar destul de sigur faptul ca nu erau educati [ citeste trecuti prin scoala serios]). Dar daca vrem sa fim seriosi cu privire la subiectul plictis atunci ar trebui sa ii ascultam pe toti cei care sunt sinceri (si nu si educati) si sa schimbam macazul cu privire la modul de a spune povesti. De exemplu "Furia" ( cu care a debutat Muntean) a fost un film care a atras atentia in 2002 si a fost cu siguranta privit bine de publicul larg. Cred deci ca Muntean ar trebui sa mai faca un film ca asta din cand in cand. Pentru ca poate si are ce-i trebuie. Apoi alulalt aspect despre "nu am inteles nimic" - nu cred ca mai incape indoala ca aceasta aspect e sensibil si deci vorbind despre felul minimalist de a scrie scenarii si a face filme in final, se simte un progres, o evolutie clara(din punct de vedere al strecurarii comercialului, interesantului, non-griului), odata cu existenta acestui film care se numeste "Alice T." dar ceea ce ne lipseste noua este echilibrul dintre minimalism si film comercial care nu prea exista la noi: noi avem comedie sau minimaslim. Iar comedia la noi e deobicei de calitate slaba spre foarte proasta. Iar minimaslimul este greu de inteles. Ce ramane publicului doritor de vazut filme comerciale la cinema? Las ca are hollywood-ul cu galeata, ca sa lasam minimalismul sa se dezvolte si in vreo 15-20 de ani o sa avem si noi filme comerciale DAR de calitate tata.(si dasta mi s-a luat de minimaslim - progreseaza prea incet). Da. Cam asa este. Dar cred ca merita lasati regizori ca mine, cu experienta si know-how-ul deja...sa faca film comercial. Na de aici auto-promovare.
